În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Examen de capacitate preoţească în Arhiepiscopia Bucureştilor
Licenţiaţii în teologie, secţia Teologie Pastorală, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, care îndeplinesc condiţiile canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti în vederea hirotoniei, se pot înscrie în perioada 3-31 august la examenul de capacitate preoţească, sesiunea septembrie. La acest examen se pot înscrie şi absolvenţii facultăţilor de teologie din alte eparhii, care vor prezenta în plus, în copie, documentul care atestă primirea Înaltei binecuvântări a Arhiepiscopiei Bucureştilor pentru efectuarea studiilor de licenţă la respectivele facultăţi. Testul psihologic se va susţine în săptămâna precedentă examenului, la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti. Proba scrisă a examenului de capacitate preoţească va avea loc miercuri, 9 septembrie, ora 9:00. Proba orală va avea loc în aceeaşi zi, după afişarea rezultatelor de la proba scrisă, şi poate continua joi, 10 septembrie. Examenul de capacitate preoţească va avea loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Înscrierea se face la secretariatul eparhial, iar bibliografia şi actele necesare pentru înscriere pot fi vizualizate fie la avizierul Centrului eparhial, fie pe site-ul arhiepiscopiabucurestilor.ro.