În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Examen de capacitate preoţească în Arhiepiscopia Timişoarei
Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei a aprobat organizarea examenului de capacitate preoţească - sesiunea octombrie 2014. La examenul de capacitate preoţească se pot înscrie doar licenţiaţii în teologie pastorală, cei care doresc hirotonia întru preot, precum şi preoţii şi diaconii care nu l-au promovat. Întrucât examenul de capacitate preoţească are valabilitate un an de zile pentru cei care au obţinut media sub 9,00 şi doi ani valabilitate pentru cei care au promovat cu cel puţin media 9,00, se pot înscrie şi candidaţii care au depăşit aceste condiţii. Examenul va consta într-o probă eliminatorie - testare psihologică ce se va desfăşura în săptămâna 22-26 septembrie, începând cu ora 9:00, şi testarea de specialitate în cadrul căreia candidaţii vor susţine probele scrise (dogmatică şi morală; istorie bisericească universală şi istoria Bisericii Ortodoxe Române). Urmează apoi probele orale (exegeză Noul Testament, predică, cateheză, tipic şi liturgică, cântare, legislaţie şi administraţie bisericească) în ziua de 3 octombrie, ora 8:00, la Centrul eparhial din Timişoara, bd. C.D. Loga nr. 7. Înscrierea se va face la Centrul eparhial (Sectorul învăţământ) în perioada 1-19 septembrie a.c. Dosarul de înscriere va cuprinde: cerere către Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului; copii după actele de studii: diplomă de licenţiat în teologie pastorală, master, doctorat şi foile matricole; copie B.I./C.I.; recomandarea preotului duhovnic; dovadă de la Centrul eparhial că nu are impedimente canonice la hirotonie.