„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Examen de capacitate preoţească la Sibiu
Pe 16 octombrie are loc în Arhiepiscopia Sibiului examenul de capacitate preoţească pentru tinerii teologi care urmează să fie hirotoniţi pentru una dintre parohiile vacante în eparhie, conform reprezentanţilor Arhiepiscopiei Sibiului. Organizarea examenului de capacitate preoţească de la Sibiu a fost aprobată în şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial din 4 septembrie. La acest examen se pot înscrie tinerii teologi, absolvenţi ai facultăţilor de teologie ortodo-xă care sunt fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Sibiului. Candidaţii au posibilitatea ca în perioada 1-12 octombrie 2012 să-şi depună dosarul la Centrul eparhial, în vederea înscrierii la acest examen. Candidaţii vor susţine o probă scrisă şi o probă orală. Examenul scris va cuprinde subiecte din disciplinele teologie dogmatică, teologie liturgică şi teologie pastorală, iar la examenul oral, teologilor li se vor testa cunoştinţele de catehetică, omiletică şi de administraţie şi legislaţie bisericească. Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă o cerere adresată IPS Mitropolit Laurenţiu, actele de identitate, precum şi o copie după certificatul de căsătorie, copii după actele de studii în Teologie şi foaia matricolă, dar şi un curriculum vitae. Examenul de capacitate preoţească se organizează de două ori pe an la centrele eparhiale şi are valabilitate un an. În acest răstimp, cei care au promovat acest examen pot candida pentru unul din posturile vacante de preot paroh din eparhia respectivă. În eventualitatea în care teologii nu au ocupat un post de preot paroh timp de un an, aceştia sunt obligaţi să se reînscrie la examenul de capacitate preoţească, în cazul în care doresc să fie hirotoniţi pentru o parohie vacantă. (Ştefan Mărculeţ)