Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Examene finale pentru studenţii şi masteranzii orădeni
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, în perioada 30 iunie - 1 iulie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" din Oradea s-a desfăşurat examenul de licenţă pentru studenţii promoţiei 2006-2010 de la cele trei specializări din cadrul facultăţii, respectiv Teologie Pastorală, Teologie Didactică şi Teologie Socială. În prima zi, 30 iunie, au fost susţinute examenele scrise la disciplinele fundamentale şi de specialitate, urmând ca în 1 iulie să aibă loc proba orală, susţinerea lucrării de licenţă. Masteranzii în teologie care îşi încheie studiile magisteriale în acest an vor susţine în cursul zilei de 1 iulie 2010 lucrarea de disertaţie. În după-amiaza zilei de joi, 1 iulie, în paraclisul cu hramul "Sfântul Teodor Studitul" din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" din Oradea, a avut loc ceremonia depunerii jurământului de credinţă de către absolvenţii promoţiei 2006-2010 a instituţiei de învăţământ teologic universitar din Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei. La eveniment a participat Preasfinţitul Sofronie, care a acordat un premiu pentru şeful de promoţie. Premiul constă în cărţi şi reviste cu conţinut teologic, editate de Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române şi de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei.