Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Examene pentru studenţii şi masteranzii teologi din Galaţi
În perioada 8-10 iulie, absolvenţii promoţiei 2025 de la specializările teologice din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, au susținut examenele de licenţă şi disertaţie.
La sesiunea din acest an a examenelor au participat 65 de studenţi şi masteranzi de la cele trei specializări din cadrul acestei facultăţi: Teologie ortodoxă şi Asistenţă socială, Artă sacră şi Spiritualitate ortodoxă şi Asistenţă socială.
Miercuri, 9 iulie, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, s-a desfăşurat examenul propriu-zis pentru absolvenţii programului de studii de licenţă Artă sacră. Examenul a constat în susţinerea a două probe: proba de cunoştinţe fundamentale şi de specialitate, în cadrul căreia a fost verificat nivelul cunoştinţelor dobândite, şi proba de susţinere publică a lucrării de licenţă.
Din comisia de examinare au făcut parte lect. dr. Lucian Dogan, de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, precum şi cadre didactice de la facultatea organizatoare.
În mijlocul absolvenţilor şi cadrelor didactice s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care i-a binecuvântat pe cei prezenţi şi a apreciat lucrările realizate cu multă pricepere şi migală de absolvenţii acestei promoţii, expuse în Sala de expoziţii temporare „Sergiu Dumitrescu”.
În continuare, în capela din incinta muzeului eparhial, ierarhul locului a săvârşit o slujbă de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra profesorilor şi cursanţilor Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi şi a prezentat pictura din acest lăcaş de cult. La final, cu toții au vizitat muzeul eparhial, având posibilitatea de a admira arhitectura acestei instituţii de cultură, exponatele din fiecare sală şi de a face astfel o incursiune în trecutul frumoasei zone a Dunării de Jos.



.jpg)
