Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Excelenţa Sa Davor Ivo Stier, viceprim-ministru şi ministrul afacerilor externe şi europene al Republicii Croaţia, în vizită la Patriarhia Română
În ziua de 14 martie 2017, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit, la Reşedinţa Patriarhală, pe Excelenţa Sa domnul Davor Ivo Stier, viceprim-ministru şi ministrul afacerilor externe şi europene al Republicii Croaţia, aflat în vizită oficială în România.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un salut de bun venit în România şi a subliniat importanţa dialogului între diferitele confesiuni creştine din Croaţia, pentru promovarea solidarităţii şi a bunei conviețuiri, în vederea integrării românilor în societatea croată. În acest context, Patriarhul României a menţionat intenţia Patriarhiei Române, prin Biroul de pelerinaje BASILICA Travel, de a extinde pelerinajele şi în Croaţia, ceea ce va contribui la o mai bună cunoaştere a vieţii religioase din această ţară de către credincioșii ortodocşi români, inclusiv prin intermediul Radio TRINITAS, TRINITAS TV şi cotidianul „Ziarul Lumina” ale Patriarhiei Române.
Excelenţa Sa domnul Davor Ivo Stier a mulţumit pentru primire şi a reliefat importanţa manifestării solidarităţii intercreştine nu numai la nivel local, ci şi la nivel regional şi global, cu referire specială la situaţia deosebit de grea a creştinilor din Orientul Mijlociu. În acest sens, domnul viceprim-ministru consideră că religia, în general, reprezintă o forţă importantă în promovarea cooperării şi dialogului ca factori ai păcii în societate.
În continuare, Preafericirea Sa a reiterat faptul că, în contextul european actual, marcat de un proces profund de secularizare, este absolut necesar să apărăm şi să promovăm cu tărie, printr-o mărturie comună, valorile creştine care au stat la baza civilizaţiei şi culturii europene.
La finalul întrevederii, Patriarhul României a exprimat mulţumiri autorităţilor de stat croate pentru sprijinul acordat Excelenţei Sale domnului Constantin Mihail Grigorie, ambasadorul României la Zagreb, în identificarea unei biserici pentru comunitatea ortodoxă română din această ţară, prin bunăvoinţa Eminenței Sale Cardinal Josip Bozanić, Arhiepiscop de Zagreb.
În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menţionat faptul că Patriarhia Română va trimite, în viitorul apropiat, un preot pentru comunitatea românilor ortodocși din Croaţia.
Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe
O nouă parohie ortodoxă română va fi înfiinţată în Zagreb
În cadrul întâlnirii cu Patriarhul României, Excelenţa Sa, domnul Davor Ivo Stier, viceprim-ministru şi ministrul afacerilor externe şi europene al Republicii Croaţia, şi-a exprimat bucuria pentru faptul că Patriarhia Română intenţionează să înfiinţeze în capitala Croaţiei o parohie ortodoxă română. „Aş dori să mulţumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru onoarea pe care mi-a făcut-o, de a mă primi astăzi aici, la Reşedinţa Patriarhală, şi pentru mesajele deosebit de frumoase pe care le-a transmis. Totodată, sunt foarte bucuros că Patriarhia Română va înfiinţa o parohie ortodoxă la Zagreb, pentru comunitatea ortodoxă română de acolo. Întâlnirea cu Preafericirea Sa ne-a consolidat convingerea că prin promovarea valorilor noastre creştine vom putea să promovăm dialogul dintre noi şi, în acelaşi timp, să venim în ajutorul creştinilor care în diferite părţi ale lumii suferă pentru credinţa lor. În încheiere, aş dori să spun că sunt foarte recunoscător pentru binecuvântarea pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel mi-a dat-o cu acest prilej”, ne-a declarat Excelenţa Sa, domnul Davor Ivo Stier, vicepremier al Croaţiei.