Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
"Există o mulţime de sfinţi români necunoscuţi de noi, dar cunoscuţi de Dumnezeu"
Biserica Ortodoxă Română s‑a aflat ieri, 14 iunie, în Duminica Sfinţilor Români. Sfânta Liturghie întru cinstirea sfinţilor pe care pământul românesc i‑a rodit şi i‑a dăruit Împărăţiei cerurilor a fost săvârşită, la Catedrala Patriarhală, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Episcopii‑vicari patriarhali Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul şi Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul.
Patriarhul României a explicat, în cuvântul de învăţătură, că Duminica Sfinţilor Români este o sărbătoare mare pentru vocaţia noastră ca popor purtător de cruce şi de înviere, răbdător în suferinţă, dar plin de speranţă, deoarece, în această zi, ne rugăm tuturor sfinţilor români să ne ajute să păstrăm credinţa ortodoxă, să o transmitem prin educaţie copiilor, să o apărăm în faţa rătăcirilor sectare şi să continuăm lucrarea de zidire a bisericilor şi de zidire sufletească a noastră.
De asemenea, Preafericirea Sa a precizat că în această zi nu sunt pomeniţi doar sfinţii români înscrişi în calendar, ci toţi sfinţii pe care neamul românesc i‑a plămădit întru slava Preasfintei Treimi, mulţi dintre aceştia necunoscuţi de noi, dar cunoscuţi de Dumnezeu: îAceastă mulţime de sfinţi din poporul român este serbată astăzi în Duminica Sfinţilor Români. Avem aici sfinţi cunoscuţi încât nu există nici o lună în calendarul Bisericii noastre în care să nu fie pomenit cel puţin un sfânt român. Însă mai există o mulţime de sfinţi români necunoscuţi de noi, dar cunoscuţi de Dumnezeu: mulţimea celor care s‑au jertfit pe câmpurile de luptă pentru a apăra glia strămoşească şi credinţa străbună reprezintă o mulţime de martiri; mulţimea cuvioşilor şi cuvioaselor care s‑au nevoit în munţi, în crăpăturile pământului, în păduri, în locuri retrase, încă necunoscuţi, netrecuţi în calendar, dar cunoscuţi de Dumnezeu, care se vor descoperi atunci când El binevoieşte şi în modul în care El voieşte; mulţimea ierarhilor care au binevestit Evanghelia lui Hristos şi au sfinţit diaconi şi preoţi, au sfinţit biserici, au sfinţit viaţa creştinilor; mulţimea preoţilor cu viaţă curată care au întemeiat familii creştine şi mulţimea diaconilor, unii dintre ei trecuţi în calendar ca sfinţi, dar şi foarte mulţi necanonizaţi, care încă nu au fost în mod solemn proclamaţi ca sfinţi. Apoi avem mulţimea credincioşilor mireni, a mamelor creştine, a părinţilor care cu multă osteneală şi jertfelnicie au născut, au crescut şi au educat copii în credinţa în Hristos şi în Sfânta Treime şi i‑au învăţat să se roage, să iubească Biserica, să zidească biserici şi mănăstiri; aceşti părinţi creştini cu viaţă sfântă şi cu copii mulţi care au transmis, prin modul lor de a fi creştini, viaţa în Hristos şi în Duhul Sfânt sunt şi ei pomeniţi în Duminica Sfinţilor Români. Voievozii apărători ai gliei strămoşeşti, ctitori de locaşuri sfinte, de asemenea sunt pomeniţi astăzi, dar şi mulţimea credincioşilor care mai aproape de zilele noastre au murit în lagăre şi în închisori, în timpul perioadei de persecuţie comunistă, şi mulţimea celor care s‑au luptat jertfelnic pentru păstrarea credinţei şi apărarea Bisericii. Sunt sfinţi români necunoscuţi, netrecuţi oficial în calendar, dar pomeniţi astăzi împreună cu cei cunoscuţi, canonizaţi".
În cadrul Sfintei Liturghii, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române l‑a hirotonit întru preot pe părintele arhid. George Alexandru Lepădatu, pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Mercurie" din Protopopiatul Sector 3 Capitală.