Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
„Experienţe pastorale“ la Sibiu
La sediul Protopopiatului Sibiu a avut loc şedinţa administrativă lunară, întâlnire prezidată de protopopul Ioan Coşa. Au fost prezentate comunicările de ordin administrativ şi hotărârile recente ale Arhiepiscopiei Sibiului şi a fost înmânată preoţilor Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei. Protopopul Ioan Coşa a adresat un îndemn pastoral în legătură cu organizarea colectei din anul 2013 pentru Fondul Central Misionar.
A fost prezentat proiectul „Experienţe pastorale“, realizat din iniţiativa protopopului Ioan Coşa, prin care se împărtăşesc experienţele pastoral-misionare şi liturgice ale preoţilor cu cele din Protopopiatul Sibiu. Proiectul a debutat cu prelegerea susţinută de pr. Simion Săsăujan, de la Parohia Valea Aurie I, decanul de vârstă al preoţilor, care a adus în faţa auditoriului aspecte ale pastoraţiei personale atât în mediul rural, cât şi din mediul urban. Ctitor al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh“ din cartierul Valea Aurie, pr. Săsăujan a oferit sfaturi preoţilor mai tineri, care în aceste vremuri grele se ostenesc să zidească biserici. (Pr. Claudiu Curiban)



.jpg)
