Soborul Catedralei Patriarhale a mers astăzi, 24 decembrie 2024, în Ajunul Crăciunului, în procesiune cu icoana Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală. Preoții, diaconii și psalții lăcașului de rugăciune au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Sfinților Români.
Expoziția „Icoana, imagine călăuzitoare” la Câmpina
La Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, județul Prahova, a avut loc marți, 19 februarie 2019, vernisajul expoziției itinerante de icoane cu titlul „Icoana, imagine călăuzitoare”. La eveniment au fost prezenți preoți din Protopopiatul Câmpina, cadre didactice de la școala de agenți de Poliție și elevi ai instituției de învățământ.
Expoziția a deschis seria evenimentelor religioase care se vor desfășura anul acesta la Școala de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. Acestea vor culmina cu sfințirea capelei instituției, care va avea loc în luna mai. Cele 55 de icoane care au alcătuit expoziția de la școala de Poliție au mai fost prezentate în luna ianuarie și la Galeria apARTe din Iași, informează TRINITAS TV.
Cu ocazia vernisajului, părintele Grigore Melnic, protoiereu al Protopopiatului Câmpina, a îndemnat elevii să observe chipurile sfinților apărători și ajutători și să se roage lor. „Ne aflăm într-un moment în care aceste icoane, ferestre către Dumnezeu, au venit la voi în școală. Aveți posibilitatea de a le admira și de a vă ruga. Această expoziție să vă bucure sufletele și să vă încarce inimile de har și de ajutor!”, a spus părintele protopop Grigore Melnic.
Directorul școlii de agenți de Poliție din Câmpina a mulțumit tuturor celor implicați, a îndemnat elevii la rugăciune și la evlavie față de sfinți. „Eu cred că pe lângă ceea ce învățăm în școală, partea de drept, partea de aplicare a legii, este bine să nu uităm niciodată de rugăciune. Este bine să avem întotdeauna la noi o icoană, mai ales în casele noastre. Mă bucur că am văzut în dormitoarele voastre o icoană a unui sfânt sau a Maicii Domnului. Sunt convins că Maica Domnului și Sfântul Dimitrie ne vor ajuta în continuare și vă veți realiza visul de a deveni agenți de Poliție. Începând de astăzi deschidem această minunată serie de activități în cinstea evenimentului din luna mai, când va fi sfințită capela școlii cu hramul «Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir»”, a declarat directorul instituției, comisarul-șef Vasile Tache.
Cele 55 de icoane pictate pe lemn au fost realizate de pictorul Severian Luca, absolvent al Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași și al Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Acesta a explicat alegerea titlului expoziției și ce reprezintă icoana pentru el. „Motivul pentru care ne aflăm aici este prilejuit de vernisajul expoziției «Icoana, imagine călăuzitoare», o expoziție itinerantă. Primul eveniment a avut loc la Galeria apARTe din Iași, fiind încununat de succes. Poate vă întrebați de ce am ales acest titlu. Am plecat de la starea cotidiană, deoarece trăim într-o lume cu multă informație vizual-auditivă și este bine să privim icoana ca un reper în această lume. Pentru mine icoana este putere, nădejde și călăuză”, a spus pictorul Severian Luca.
Expoziția „Icoana, imagine călăuzitoare” poate fi vizitată la Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina.