Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei l‑a ales luni, 11 mai, pe Mitropolitul Shio de Senaki și Chkorotsku în demnitatea de Patriarh Catolicos al Întregii Georgii. Ceremonia de întronizare în Scaunul patriarhal a avut loc astăzi, 12 mai, în Catedrala Svetițhoveli din orașul istoric Mtskheta. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un mesaj de felicitare Preafericitului Părinte Patriarh Shio al 3-lea al Georgiei.
Expoziţie de artă religioasă la Tulcea
Episcopia Tulcii organizează astăzi, 25 septembrie, de la ora 13:00, o expoziţie de artă religioasă la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Tulcea. „Expoziţia de artă religioasă «Spovedania şi Euharistia - Tainele luminării sufletului» urmăreşte să pună în circuitul cultural-patrimonial naţional o parte din valorile de artă religioasă care se regăsesc în bisericile şi mănăstirile tulcene. Alături de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, şi de preoţii tulceni, sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai instituţiilor de cultură din municipiul Tulcea, persoane publice şi credincioşi tulceni. Expoziţia întruneşte peste 100 de obiecte religioase (potire, discuri, steluţe, copii, linguriţe, truse pentru păstrarea Sfintei Împărtăşanii, antimise, icoane, pistornice, cruci, chivote, veşminte preo-ţeşti, a-coperăminte pentru Sfin-tele Vase, ferecături metalice, cărţi de cult), începând cu secolul al XVIII-lea. Expoziţia patrimonială «Spovedania şi Euharistia - Tainele luminării sufletului» este una dintre cele mai importante din Episcopia Tulcii din ultimii ani“, a precizat pr. Felix Neculai, consilier cultural al Episcopiei Tulcii. Expoziţia va fi deschisă până la sfârşitul anului 2014. (Ioan Buşagă)



.jpg)
