Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Expoziţie de icoane în Parohia Giarmata Vii
La Muzeul de artă bisericească veche, din incinta Catedralei mitropolitane din Timişoara, a avut loc marţi, 20 septembrie, începând cu ora 16:00, vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă "Icoana, fereastră spre cer", realizate de copiii din Parohia ortodoxă Giarmata Vii, Protopopiatul Timişoara II.
Expoziţia de icoane cuprinde 90 de lucrări realizate de 48 de copii din Giarmata Vii, în tehnica tradiţională pe sticlă, sub îndrumarea profesoarelor Veronica Adorian şi Nicoleta Spătar, de la Liceul de Arte Plastice din Timişoara, şi cu sprijinul preotesei Monica Suciu şi al Lăcrămioarei Tomiuc. "Ne bucurăm că, prin ceea ce am reuşit să realizăm cu aceşti copii, le-am oferit ocazia să câştige o experienţă, care va rămâne tot timpul în sufletele lor, şi anume întâlnirea cu Dumnezeu în icoană. Indiferent de ce se va întâmpla pe viitor, ce meserii vor îmbrăţişa sau ce cariere vor alege, ceea ce am sădit noi în acele şase luni de cursuri va aduce roade în viaţa lor de fiecare zi", a precizat prof. Veronica Adorian. În încheierea evenimentului, corul Parohiei Giarmata Vii, condus de pr. conf. univ. dr. Nicolae Belean, a susţinut un scurt recital de cântări religioase. Apoi, au fost acordate copiilor daruri din partea Arhiepiscopiei Timişoarei, constând în cărţi de rugăciune şi iconiţe. Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Întâistătătorului Mitropoliei Banatului, în prezenţa prof. univ. dr. ing. Aurel Lăzureanu, decanul Facultăţii de Horticultură şi Silvicultură din Timişoara, conf. univ. dr. Vică Tilă Adorian, prodecanul Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara, pr. Vasile Suciu, parohul comunităţii ortodoxe din Giarmata Vii, pr. Aurel Filip, custodele muzeului, precum şi a micilor artişti iconari. Din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, a participat, ca delegat al Arhiepiscopiei Timişoarei, pr. Zaharia Pereş, consilier cultural la Centrul Eparhial. Expoziţia de la Catedrala mitropolitană din Timişoara va fi deschisă publicului timp de două săptămâni. Expoziţia de icoane reprezintă încununarea eforturilor depuse de cei 48 de copii şi îndrumătorii lor în cadrul proiectului "Icoana, fereastră spre cer", iniţiat de Parohia Ortodoxă Giarmata Vii, în parteneriat cu grădiniţa din localitate, cu Şcoala generală clasele I-IV din Giarmata Vii şi Liceul de Arte Plastice din Timişoara. Proiectul constă în susţinerea săptămânală a unor cursuri gratuite de iconografie, susţinute de profesori specializaţi în domeniul artelor plastice. Cursurile vor continua pe parcursul anului şcolar în curs, începând cu luna noiembrie, la Şcoala cu clasele I-IV din Giarmata Vii.