Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Expoziţie de icoane la Muzeul Judeţean Caransebeş
Joi, 20 martie, în sălile de expoziţie ale Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a avut loc vernisarea unei expoziţii de icoane din secolele XVII-XX, din colecţia Muzeului Vamal al Republicii Moldova.
Evenimentul cultural a fost organizat de către Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Episcopiei Caransebeşului, Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova şi Muzeului Serviciului Vamal al Republicii Moldova.
Icoanele expuse spre vernisare, în număr de 88, fac parte din colecţia colonelului Petru Costin, director al Vămilor din Republica Moldova şi colecţionar de peste 30 de ani. La această manifestare culturală au luat parte elevi şi profesori ai Seminarului „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebeş, precum şi numeroşi vizitatori. Prezent la eveniment, părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului, a arătat că această expoziţie este un dar artistic şi spiritual potrivit perioadei în care ne aflăm.
„Este bine-venit un astfel de eveniment acum, în vremea Postului Mare, la câteva zile după Duminica Ortodoxiei, mai ales că icoanele expuse prezintă o valoare artistică deosebită, tematici interesante, cu rădăcini în spiritualitatea icoanei din spaţiul ortodox rus şi, mai presus de toate, poartă cu ele un duh de rugăciune. Pentru că icoanele ilustrează şi o bună parte din istoria iconografiei creştine a secolelor XVII–XX, în expoziţie se pot urmări şi anumite etape din devenirea imaginilor sfinte. Mulţumim pentru acest dar domnului colonel Petru Costin, renumit colecţionar din Republica Moldova, din tezaurul căruia fac parte nestematele iconografice pe care le-am admirat şi cărora ne-am închinat“, a arătat părintele Alic. Domnul colonel Petru Costin este cel care prin colecţiile personale a pus bazele Muzeului Serviciului Vamal din Republica Moldova. Se ocupă de colectarea, păstrarea, identificarea, catalogarea, analizarea, menţinerea, conservarea şi expunerea de diverse obiecte şi artefacte, ce prezintă un mare interes ştiinţific şi istoric. În colecţia sa se regăsesc icoane casnice, pictate pe teritoriul Rusiei, Ucrainei şi României. Ele au fost expuse în mai multe ţări din Europa, precum Polonia, Ungaria, Bulgaria, România, şi pe teritoriul Republicii Moldova. Toate icoanele au fost restaurate şi conservate de însuşi deţinătorul colecţiei.