Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Expoziție de lucrări artistice cu tematică religioasă la Slobozia
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a participat săptămâna trecută la vernisajul expoziției lucrărilor participante la concursul de creație plastică cu tematică religioasă, ajuns în acest an la ediția a X-a, organizat de către Episcopia Sloboziei și Călărașilor în parteneriat cu Centrul cultural „Ionel Perlea” din Slobozia, județul Ialomița.
Acest proiect reprezintă deja o tradiție în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, reușind să promoveze în rândul elevilor din cele două județe ale eparhiei principii sănătoase, ancorându-i în realitatea eclesială prin desenele pe care aceștia le realizează, se arată pe site-ul eparhiei sf-esc.ro.
Preasfinția Sa a transmis felicitări tuturor elevilor și profesorilor îndrumători, binecuvântându-i pe toți cei prezenți, îndemnându-i ca la edițiile viitoare să se prezinte cu opere din ce în ce mai valoroase.
La final, toți cei prezenți au fost invitați să participe la un recital de cântece și poezii de Crăciun, susținut de studenți și masteranzi ai Facultății de Muzică, Universitatea „Ovidius” din Constanța, coordonați de doamna prof. univ. dr. Florența Nicoleta Marinescu.
Lucrările expuse la Centrul cultural „Ionel Perlea” din Slobozia pot fi admirate de către publicul larg timp de o lună, expoziția încheindu-se în data de 15 ianuarie 2022.



.jpg)
