Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Expoziţie de mărţişoare ale persoanelor cu dizabilităţi din Alba Iulia
Aşezământul social pentru persoane cu dizabilităţi „Sfântul Meletie“ din Alba Iulia organizează în perioada 24 februarie - 1 martie, la centrul comercial Alba Mall, a IV-a ediţie a expoziţiei „Mărţişor în cărucior“, în cadrul „Târgului de mărţişoare“. Expoziţia cuprinde mărţişoare, broşe şi tablouri de primăvară realizate de persoanele cu dizabilităţi, beneficiare ale centrului social.
Expoziţia este una cu vânzare, iar cei interesaţi îşi vor putea achiziţiona un mărţişor hand-made.
„Beneficiarii centrului au realizat în cadrul activităţilor de ergoterapie, mărţişoare din lut, ipsos, fimo (pastă de modelat) şi hârtie, precum şi broşe şi tablouri de primăvară. Creaţiile lor sunt prezentate în aceste zile în Alba Mall, expoziţia având ca scop promovarea abilităţilor artistice ale persoanelor cu dizabilităţi, dar şi activitatea aşezământului nostru social“, a precizat Marcela Weber, coordonatorul Aşezământului social pentru persoane cu dizabilităţi „Sfântul Meletie“ din Alba Iulia.
În cadrul Aşezământului social pentru persoane cu dizabilităţi „Sfântul Meletie“ Alba Iulia sunt oferite gratuit servicii de orientare profesională, recuperare-ergoterapie şi kinetoterapie, socializare, consiliere psihologică, asistenţă şi consiliere socială pentru 40 de persoane cu dizabilităţi. Centrul se află în structura Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, conform unui comunicat al biroului de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba.



.jpg)
