Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Expoziție de obiecte liturgice la Tulcea
La Muzeul de Etnografie și Artă Populară din orașul Tulcea a avut loc joi, 3 aprilie, vernisajul expoziției „Pași prin arta sacră spre Pătimirea Domnului”. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Tulcii în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea și face parte din agenda evenimentelor organizate local cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române.
Expoziția cuprinde aproape 40 de obiecte liturgice (epitafuri, antimise, cărți ce cuprind Prohodul Domnului, icoane tematice și cruci, obiecte populare de artizanat) din perioada secolelor XIX-XXI. Oferind o perspectivă religioasă interetnică din Dobrogea, aduce în prim-plan trei piese restaurate, de o mare valoare artistică, epitafuri care redau scena Punerii Domnului în mormânt, cu inscripții românești, grecești și slavonești.
La eveniment au participat Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, consilieri de la Centrul eparhial, preoți din municipiul Tulcea, personalități ale vieții culturale tulcene, reprezentanți ai autorităților locale și elevi de la liceele tulcene.
Un moment deosebit l-a constituit prezența Corului „Carpe in Deum” de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Casian” care a interpretat un buchet de cântări dedicate perioadei Postului Mare și Săptămânii Mari.
Expoziția va fi deschisă publicului până la începutul lunii iunie 2025.



.jpg)
