Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Expoziție dedicată Zilei Culturii Naționale la Biblioteca Academiei Române
Biblioteca Academiei Române vernisează vineri, 15 ianuarie 2021, expoziția documentară „Vreme trece, vreme vine”, dedicată poetului Mihai Eminescu și celebrării Zilei Culturii Naționale. Evenimentul va avea loc în Sala „Theodor Pallady”, începând cu ora 11:00. Vor lua cuvântul academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, profesorul ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei, profesorul univ. Ioan Cristescu, director al Muzeului Național al Literaturii Române. Academicianul Eugen Simion, președintele Secției de Literatură și Filologie a Academiei Române, va transmite un mesaj înregistrat, se arată într-un comunicat de presă al Biroului de comunicare al Academiei Române.
În cadrul vernisajului va fi expusă integrala „Manuscrisele Mihai Eminescu”, ediție facsimilată în 38 de volume, alături de care se vor afla manuscrisul 2262 conținând „Legenda Luceafărului”, ediții ilustrate din opera eminesciană, materiale și documente de arhivă, corespondență, acte oficiale aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române și în colecțiile Arhivelor Naționale ale României. Pe simeză, Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei panotează peste 30 de desene în cărbune realizate de graficianul polonez Leonard Salmen, pasionat ilustrator al operei poetice eminesciene.
Vernisajul expoziției va fi urmat de lansarea de către Romfilatelia a emisiunii poștale „150 de ani de la prima serbare a românilor de pretutindeni”, desfășurată la Mănăstirea Putna în anul 1871. Emisiunea poștală se dorește a fi un omagiu adus implicării în mișcarea unionistă a poetului Mihai Eminescu.
Expoziția rămâne deschisă în perioada 15-29 ianuarie și poate fi vizitată de luni până vineri, orele 10:00-14:00, cu programare la adresa directie@biblacad.ro sau la telefon: 021.212.58.56
Ziua Culturii Naționale, ajunsă la a 11-a ediție și celebrată în fiecare an la data aniversării poetului Mihai Eminescu, este o sărbătoare cu statut național, inițiată de Academia Română în anul 2010, decretată prin Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial la 13 decembrie 2010.