În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Familia, în atenţia Bisericilor
Astăzi, 24 mai 2011, la Palatul Patriarhiei, în Aula Magna Teoctist Patriarhul, Patriarhia Română şi Comunitatea Sant'Egidio organizează conferinţa cu titlul "Să convieţuim într-o perioadă de criză - familia lui Dumnezeu, familia omului, familia popoarelor".
Vor conferenţia Eminenţa Sa Cardinalul Paul Poupard, pr. prof. dr. Vasile Răducă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, prof. dr. Andrei Riccardi, fondatorul Comunităţii Sant'Egidio, pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, Excelenţa Sa Léon Lemmens, Episcop auxiliar de Mechelen-Bruxelles, pr. George Militaru, consilier al Sectorului Social-filantropic al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, conf. dr. Adrian Lemeni, secretar de stat pentru Culte, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, Mons. Marco Gnavi, directorul Biroului pentru ecumenism şi dialog interreligios al Diecezei de Roma, prof. univ. dr. Ilie Bădescu, Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti. În continuare, va fi lansat volumul teologului francez Olivier Clément (1921 - 2009) cu titlul "Repere spirituale pentru omul de azi", apărut recent în limba română la Editura BASILICA a Patriarhiei Române cu un Cuvânt înainte al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. La finalul conferinţei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va adresa un cuvânt de mulţumire participanţilor. Biroul de presă al Patriarhiei Române