Familia poate trăi anticipativ din bucuria veşnică

Statisticile actuale vorbesc despre o reală criză a familiei. La nivelul Uniunii Europene, la fiecare 30 de secunde se pronunţă un divorţ, iar la fiecare 27 de secunde se face un avort. În prezent, doar una dintre familiile care se mai întemeiază în spaţiul european, şi aşa cu multă greutate şi la vârste târzii, mai dă naştere la copii. Tocmai din această cauză se vorbeşte despre o reală "iarnă demografică" şi despre Europa ca despre un continent îmbătrânit, în care numărul persoanelor în vârstă depăşeşte net pe cel al adolescenţilor.

Politicianul britanic Jonathan Porrit, şeful Comisiei pentru Dezvoltare Durabilă din Parlamentul European, motivând cu argumente legate de criza ecologică şi de încălzirea globală şi făcând calcule sinistre legate de "poluarea" pe care o face fiecare persoană umană în timpul vieţii, considera naşterea a mai mult de 1-2 copii într-o familie a fi o dovadă de inconştienţă din partea părinţilor şi de dispreţ faţă de mediu.

În prezent, se observă o erotizare a societăţii, o exacerbare a sexualităţii şi pornografiei. Se vorbeşte despre "emanciparea", "eliberarea" şi "liberatatea sexuală", despre o adevărată "revoluţie sexuală", ce conduce spre "o nouă dezordine sexuală". Un anumit segment al presei, posturi tot mai multe de televiziune, formaţii şi staruri din lumea showbiz-ului postează şi cultivă până la paroxism poftele şi plăcerile trupeşti, care devin de multe ori subiecte de cancan, influenţând până la modelare o anume categorie umană. Recent, Primăria din Zurich (Elveţia), urmând modelul german şi motivând faptul că prostituţia este "cea mai veche meserie" şi imposibil de eradicat, a amenajat, pentru persoanele doritoare de sex în stradă, în unele parcări şi pe unele trotuare, pereţi despărţitori, pentru a ascunde privirilor indignate ale unor trecători mai pudici satisfacerea poftelor trupeşti de către persoanele doritoare.

Recomandare: înfiinţarea unor Ministere ale Familiei

La formele clasice ale acestei patimi, descrise şi combătute de morala creştină: curvia cu gândul; autosatisfacerea sau autoerotismul; satisfacerea funcţiei sexuale înaintea sau în afara căsătoriei, pe fondul unei moralităţi mult prea laxe şi permisive, se pot identifica astăzi forme multiple şi variate ale acestei boli sufleteşti: îmbrăcămintea provocatoare, lectura şi vizionarea materialelor instigatoare, reprezentările obscene şi triviale din artă, cinematografie, presă. Cuplul studenţesc, relaţiile premaritale în promiscuitate, căsătoria de probă, parteneri multipli, infidelitatea, practici perverse şi bizare, culminând în avort - toate acestea sunt câteva dintre rănile familiei contemporane.

Nici România nu face notă discordantă în această privinţă şi tendinţă, ci, dimpotrivă, deţine unele recorduri absolute triste. Deşi peste 75% dintre românce s-au declarat recent împotriva avorturilor, iar peste 90% dintre conaţionali împotriva homosexualităţii, datele de ultimă oră arată că media avorturilor pe femeie, la noi, este de 3-4. Aproximativ 12% dintre românce au făcut peste 5 avorturi, 30% între 3-5 întreruperi de sarcină, 32% cel puţin două, iar 28% - măcar un avort. Dacă în anul 1990 s-a săvârşit un milion de avorturi, în intervalul 1990-2000 se ajunsese la trista cifră de 11 milioane de întreruperi de sarcină, la o populaţie aproape dublă numeric. În anul 2004, România a ocupat tristul loc întâi în Europa, cu 883 de avorturi la 1.000 de născuţi, iar astăzi se situează pe locul al treilea, cu trei avorturi la o naştere vie, după ţări, paradoxal, cu pretenţia de a fi mult mai instruite şi civilizate, precum Anglia (locul întâi) şi Franţa (locul al doilea). Un alt lucru îngrijorător îl constituie faptul că, paralel cu întârzierea vârstei de contractare a unei căsătorii, spre 30 de ani la femeie şi 32-34 de ani la bărbat, se constată o scădere a vârstei debutului în viaţa sexuală (11-13 ani) şi o creştere a numărului femeilor tinere care fac avort (numărul fetelor până în 15 ani care au recurs la întreruperea sarcinii s-a triplat în ultimii ani), ignorând pericolele acestuia pentru sănătatea fizică şi spirituală.

Poate tocmai sesizând aceste realităţi triste, un raport al Parlamentului European de la finele anului 2008 recomanda ţărilor membre înfiinţarea unor Ministere ale Familiei, care să încurajeze politici de promovare a vieţii de familie. Contrar acestor propuneri şi sesizări, în România avem surprinderea să constatăm punerea în discuţie a unor proiecte de lege privind legiferarea şi impozitarea prostituţiei, ceea ce demonstrează încă o dată nu numai criza economică sau materială, ci şi profunda criză spirituală a societăţii româneşti contemporane.

Locul iubirii şi dăruirii reciproce

Cu riscul de a fi socotită iarăşi anacronică şi inadaptată la situaţia prezentă concretă, Biserica a apărat şi va apăra totdeauna înaltele principii morale şi învăţătura ei superioară privind rolul şi vocaţia familiei în lume şi în istoria neamului omenesc. Morala creştină condamnă relaţiile intime dintre tinerii necăsătoriţi, ca, de altfel, şi cele întreţinute în afara familiei, arătând că acestea sunt expresie a egoismului şi dorinţei păcătoase şi pătimaşe de satisfacere a plăcerilor proprii, aducând o gravă atingere demnităţii "persoanei iubite", care nu mai este percepută în ceea ce ea are mai înalt şi frumos, ci în registrul pur trupesc, senzual şi sexual. Ea nu mai este experiată ca o persoană cu o bogată viaţă spirituală, ci este trăită şi simţită în registrul inferior al vieţii - cel carnal sau senzual, ca un simplu obiect, o jucărie sexuală, datoare să satisfacă poftele pătimaşe, într-o permanentă progresie, ale partenerului.

Familia, însă, nu este un simplu loc al satisfacerii poftelor şi dorinţelor trupeşti, un cadru exclusiv al împlinirii plăcerilor senzuale, ci are înalta chemare de a fi mai presus de acestea, un loc al iubirii şi dăruirii reciproce ale celor doi soţi, altar de jertfă a egoismului şi egocentrismului, a iubirii păcătoase de noi înşine, prin spirit de jertfelnicie şi dăruire, prin respect şi preţuire mutuală, cadrul sau mediul cel mai potrivit dezvoltării şi împlinirii umane.

Ea este chemată să devină o "mică biserică", "biserica de acasă", în care cei doi soţi să se întreacă în împlinirea virtuţilor creştine, spre mântuire personală şi spre fericirea veşnică a tuturor "casnicilor" lor. Spre deosebire de relaţiile ilicite şi promiscui premaritale, familia este chemată să devină un loc al dragostei şi preţuirii, al respectului şi ajutorului dintre soţi, mediul cel mai potrivit şi sigur al dezvoltării personale şi familiale.

În mod similar, copiii pe care Dumnezeu îi dăruieşte unei familii, spre deosebire de cei rezultaţi din relaţii pasagere sau din cupluri care nu sunt încheiate civil şi religios, reprezintă adevărate binecuvântări divine, bucurie şi mângâiere pentru părinţii care i-au născut şi i-au crescut, "toiag bătrâneţilor", cum îi numeşte şi îi socoteşte Sfântul Ioan Gură de Aur.

Astfel, familia devine un mic colţişor de rai într-o lume tot mai zbuciumată şi frământată, un liman sufletesc, iar membrii ei - părinţi şi copii - trăiesc anticipativ parte din bucuria veşnică a împărăţiei ce va să vină.

(*Titlul şi intertitlurile apaţin redacţiei)