În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Faza pe sector a olimpiadei de religie
Astăzi are loc etapa pe sector a olimpiadei de religie organizată în Capitală, la care vor participa elevii bucureșteni care au promovat etapa pe școală. Competiția va fi organizată în școlile centre de examen din fiecare sector al Capitalei, pentru elevii de la clasele a VII-a până la a XII-a.
În sectorul 1, examenul se va susține la Colegiul Tehnic „Media”, în sectorul 2 la Școala Gimnazială nr. 156, în sectorul 3 la Liceul Teoretic Bilingv „Decebal”, în sectorul 4 la Școala Gimnazială nr. 129, în sectorul 5 la Școala Gimnazială nr. 280, iar în sectorul 6 la Școala Gimnazială nr. 197.
Și anul acesta, olimpiada de religie din București a adunat mulți participanți. „Numărul celor înscriși la faza pe sector la disciplina religie ortodoxă se apropie de aproximativ 800 de elevi din toate școlile municipiului București, de la clasele a VII-a până la a XII-a. Sectorul cu cei mai mulți participanți este sectorul 1, după care urmează sectorul 5, deoarece sunt sectoarele cele mai întinse”, a precizat pr. prof. Gheorghe Dogaru, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. La proba scrisă supraveghează profesori de la alte discipline, iar dintre profesorii de religie din fiecare sector, 10-15 corectează lucrările elevilor.
„Elevii sunt așteptați să vină în centru începând cu ora 9:00, până la 9:30. Proba va dura trei ore. Profesorii supraveghetori sunt așteptați de la ora 8:30, iar la ora 13:00 sosesc profesorii evaluatori. Rezultatele vor fi afișate spre sfârșitul programului, probabil pe la orele 19:00-20:00, urmând ca luni să se rezolve eventualele contestații. Pentru depunerea contestațiilor, luni, avem un program de șase ore: de la 8:00 la 14:00. În patru ore de la depunere se vor afișa rezultatele finale. Pentru următoarea etapă, se vor califica elevii care iau cel puțin nota 8.50”, a mai adăugat pr. prof. Gheorghe Dogaru.
Următoarea etapă a olimpiadei de religie este cea pe județ și va fi organizată în data de 5 martie. Faza națională se va derula în perioada 18-22 aprilie.