În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Festival folcloric „La fântâna dorului” în Valdemoro
Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea” din Valdemoro, Spania, în colaborare cu Asociația „Armonia” și Ayuntamiento de Ciempozuelos au organizat, sâmbătă, 28 octombrie 2017, începând cu ora 18:00, a 3‑a ediție a Festivalului folcloric de cântec și joc românesc „La fântâna dorului”. Locația spectacolului a fost Sala Multifuncional din Ciempozuelos (Madrid).
La eveniment au participat: formațiile Plaiuri Românești și Mândrii Românași, ambele din Alcalá de Henares, precum și gazdele manifestării, membrii Grupului „Armonia” al Parohiei Ortodoxe Române „Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea” din Valdemoro. Spectacolul a fost împodobit și de prezența soliștilor Emilia Lettca, Florica Badea Stoica și Macedon Botârlă, care, cu vocile lor unice, au dat o notă distinctă întregului festival. Detaliile organizatorice și prezentarea întregii manifestări i‑au aparținut dnei Ileana Daniela Moldovan, președinta Asociației „Armonia” din Valdemoro.
Într‑o atmosferă curat românească, înveșmântați în straiele specifice portului nostru național, dansatorii au adus pe scena festivalului jocurile tradiționale din toate zonele etnografice ale patriei, iar publicul român și spaniol a răsplătit prestația artiștilor cu aplauze binemeritate.