Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat luni, 13 iulie 2026, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, la Capela „Sfântul Arhanghel Gavriil” a Protopopiatului Tulcea cu prilejul s
Festival Internaţional al Mass-Media Ortodoxe
La Moscova s-a desfăşurat, în perioada 29-31 octombrie, al V-lea Festival Internaţional al Mass-Media Ortodoxe "Credinţă şi cuvânt", informează orthodoxie.com. La festivalul organizat de către Departamentul Sinodal de informaţii al Bisericii Ortodoxe Ruse au participat 467 jurnalişti ortodocşi şi colaboratori ai serviciilor de presă ale eparhiilor din Rusia şi din diaspora rusă, dar şi jurnalişti de la instituţii de presă laice europene. La Aşezământul "Foresta Tropicana" din apropierea Moscovei au fost organizate mese rotunde şi discuţii pe grupuri despre relaţia dintre Biserică şi mass-media, precum şi despre activitatea serviciilor de presă eparhiale, la care au participat jurnalişti renumiţi şi experţi media. Festivalul s-a încheiat ieri, 31 octombrie, în Catedrala Mântuitorului din Moscova.



.jpg)
