În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Festivalul coral de muzică religioasă „Ion Românu“
La cea de-a 14-a ediţie a Festivalului coral de muzică religioasă "Ion Românu", care s-a desfăşurat luni, 21 mai, în Biserica "Schimbarea la Faţă" din Reşiţa, a participat şi corul preoţilor Episcopiei Caransebeşului, condus de prof. univ. dr. Dumitru Jompan. Ediţia din acest an a Festivalului coral de muzică religioasă "Ion Românu" din Reşiţa a fost organizată de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Şcoala populară de artă şi meserii "Ion Românu" din Reşiţa şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin. Toate formaţiile corale participante au primit o diplomă de participare, trofeul festivalului şi un volum omagial dedicat muzicologului Ion Românu, semnat de Ion Tomi, intitulat "Vocaţia corală". Profesorul, dirijorul şi teoreticianul de muzică Ion Românu este organizatorul vieţii muzicale din Banat, care în 1947 a pus la Reşiţa bazele corului Combinatului Metalurgic, reînviind astfel vechea tradiţie corală a Reuniunii Române de Cântări şi Muzică din Reşiţa Montană. (Diac. Gheorghe Tistu)



.jpg)
