În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Festivalul de datini şi obiceiuri la Galați
Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a găzduit duminică Festivalul de datini şi obiceiuri la Naşterea Domnului şi Anul Nou „Tudor Pamfile”. Colindători şi credincioşi de toate vârstele, împreună cu persoane hipoacuzice au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Catedrala Arhiepiscopală, după care a avut loc festivalul.
Ziua a început prin rugăciune, fiind săvârșită Sfânta Liturghie de către chiriarhul locului, în cadrul căreia diaconul Constantin Căuş a fost hirotonit preot pe seama bisericii cu hramul „Schimbarea la Faţă” din Galaţi, pentru comunitatea credincioşilor cu deficienţe de auz „Sfântul Maxim Mărturisitorul” din municipiu.
La momentul liturgic cuvenit, mulţi copii şi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
De asemenea, printre numeroşii credincioşi prezenţi s-au numărat şi preoţii din municipiul Galaţi, care au purtat în mâini Icoana Naşterii Domnului, împodobită cu ştergarul românesc autentic, într-o frumoasă armonie a tradiţiilor spirituale cu cele autohtone, aici la Dunărea de Jos.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, festivalul propriu-zis de colinde s-a desfăşurat pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale.
Evenimentul, ajuns anul acesta la cea de a 27-a ediţie, a reunit 300 de persoane din 11 grupuri folclorice şi cete de colindători din Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Ialomiţa, Galaţi, Brăila şi din Republica Moldova.
Pe lângă tradiţionalele colinde de Crăciun, participanţii au încântat asistenţa cu cântece de stea, cu tobe, buciume şi fluiere, bice, plugul mare şi capra.
La finalul interpretării, fiecare ceată de colindători a fost binecuvântată şi răsplătită financiar de Chiriarhul Dunării de Jos, iar în spiritul tradiţional toţi au primit ceai cald şi colăcei.
Festivalul s-a încheiat cu agapa frăţească organizată de arhiepiscopie în cantina Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi.
Evenimentul a fost organizat, ca-n fiecare an, de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” prin Secţia de cercetare, conservare şi valorificare a creaţiei şi tradiţiei populare, în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Toţi participanţii veniţi sâmbătă la Galaţi au avut prilejul să viziteze şi expoziţia temporară „Artă şi ceremonial la mesele regale” din salonul principal al Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în care sunt prezentate piese de mobilier şi obiecte de artă decorativă de o inestimabilă valoare istorică şi estetică, destinate meselor regale de odinioară.
Tudor Pamfile, cel al cărui nume îl poartă acest festival, s-a născut la 11 iunie 1883, în comuna Ţepu, judeţul Tecuci, fiind scriitor şi folclorist român, autor de monografii etnografice referitoare la ocupaţii şi obiceiuri ale poporului român. A trecut la cele veşnice pe 21 octombrie 1921.