Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Festivalul „Ia românească în fiecare casă” la a III-a ediţie
Luni, 26 iunie, în scuarul Centrului de Creație și Agrement „Lora Găină” din orașul Fălești, s-a desfășurat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, ediţia a III-a a Festivalului portului popular „Ia românească în fiecare casă”.
Festivalul a fost organizat de Episcopia de Bălţi în parteneriat cu Direcția Generală Educație și Cultură, Fălești, Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi și Asociația pentru Conservarea Patrimoniului Cultural din Bălți.
Festivalul a debutat cu o paradă a portului popular, după care a urmat cuvântul de binecuvântare al ierarhului și mesajele de salut ale invitaților.
Invitata de onoare a festivalului, Varvara Buzilă, renumit etnograf și muzeograf din Republica Moldova, a vorbit despre istoricul şi semnificaţiile ornamentale ale iei româneşti.
Programul artistic a inclus: Orchestra „Rapsozii Făleșteni”, Ansamblul de dansuri populare „Făleșteanca”, Ansamblul de dansuri „Favorit”, Ansamblul vocal „Acanta”, Ansamblul „Doinița” din Bălți și Orchestra „Barbu Lăutaru” și interpreții: Maria Șalaru, Stela Melnic, Constantin Cibotaru, Viorica Furtună, Valeriu Cebanu și Anastasia Vulpe, Mihaela Melnic și tânărul Vladimir Procopov.
În cadrul festivalului au fost expuse lucrările meșterilor populari: Svetlana Paladi, Evghenia Cebanu, Silvia Antohi și Grupul „Șezătoarea de la Fălești”.
Preasfințitul Părinte Antonie a gratificat „pentru promovarea activă a valorilor și spiritualității românești în spaţiul basarabean” cu cea mai înaltă distincție a Episcopiei de Bălți pentru mireni, „Crucea Bălțeană”, pe Varvara Buzilă, Stela Melnic și Veaceslav Tambur, vicepreședintele raionului Fălești.
La final, ierarhul a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea festivalului la Fălești, Direcției Generale Educație și Cultură Fălești, Societății Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi și Asociației pentru Conservarea Patrimoniului Cultural din Bălți.
Festivalul „Ia românească în fiecare casă” face parte din proiectul Episcopiei de Bălți „Promovarea identității spirituale și culturale românești”, care are ca obiectiv promovarea credinței străbune, a limbii române, a istoriei adevărate a neamului românesc, a tradiţiilor - a tot ceea ce defineşte identitatea românească.
Prima ediție a Festivalului „Ia românească în fiecare casă” s-a desfășurat la Dondușeni (28 august 2021), iar cea de-a doua ediție la Briceni (28 august 2022).