În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Festivitatea de absolvire la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea
Absolvenții promoției 2021-2025 a Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, din cadrul Universității din Oradea, şi-au încheiat studiile universitare de licenţă cu un curs festiv.
Festivitatea de absolvire, care a avut loc marţi, 20 mai, a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii, în capela facultăţii, cu hramul „Sfântul Teodor Studitul”, urmată de slujba de Te Deum, în prezența cadrelor didactice, a studenților absolvenți şi a invitaților.
Cursul festiv s-a desfășurat în Aula Magna a Universităţii, în prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, prof. univ. dr. habil. Livia Bandici, prorector al Universității din Oradea, a decanului facultății, pr. prof. univ. dr. habil. Viorel-Cristian Popa, și a altor invitați.
În mesajul transmis absolvenților, PS Părinte Episcop Sofronie a remarcat că momentul festiv este unul încărcat de emoție: „Aceste clipe vă onorează, însă, în același timp vă și obligă, deoarece toți cei prezenți au investit în dumneavoastră încredere”.
Ierarhul a transmis tinerilor absolvenți curaj, putere și entuziasm, necesare în misiunea de mărturisire și slujire a Bisericii, misiune care implică o imensă responsabilitate într-o societate contemporană secularizată și laicizată, care caută să îl orienteze pe om mai mult spre lumea de aici decât spre lumea spirituală. În faţa unor astfel de provocări, absolvenţii, viitorii mărturisitori ai cuvântului lui Dumnezeu, sunt chemaţi să dea dovadă de curaj, sacrificiu în lucrarea de apostolat care le va fi încredinţată, însă să fie conștienți că nu vor fi singuri, ci vor fi împreună cu Mântuitorul Hristos, cu Sfinții, cu cei dragi și cu întreaga Biserică.
În continuarea programului au fost transmise mesajele de felicitare din partea conducerii universității orădene, iar părintele Viorel-Cristian Popa, decanul facultății, a subliniat că, deşi provocările societății actuale sunt multiple, absolvenţii trebuie să rămână uniți în dragostea lui Dumnezeu, fiindcă doar cu ajutorul Lui vor reuși să își îndeplinească chemarea.
Au urmat prezentarea corpului profesoral, strigarea catalogului, iar în semn de prețuire și purtare de grijă, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a premiat pe absolvenții merituoși.






.jpg)
