„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Filantropie la Aşezământul „Samarineanul milostiv“
Parohia „Sfântul Gheorghe“ vine în sprijinul a 30 de copii în fiecare zi prin oferirea unei mese calde. Activitatea filantropică se desfăşoară cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul şi se bucură de susţinerea preoţilor parohiei şi a binefăcătorilor.
Aşezământul „Samarineanul milostiv“ al Parohiei „Sfântul Gheorghe“ din Bacău reprezintă în fiecare zi locul de întâlnire pentru 30 de copii care provin din familii defavorizate. Activitatea social-filantropică, ai cărei beneficiari sunt micii enoriaşi din mai multe parohii băcăuane, a început în urmă cu aproape 15 ani, în timpul preotului Vasile Radu, care şi-a manifestat astfel dragostea faţă de cei aflaţi în nevoi. Pentru cei 30 de beneficiari, servirea mesei în cantina socială pe perioada anului şcolar înseamnă foarte mult, întrucât situaţia materială a familiilor din care provin este precară. „În aşezământul nostru servesc masa în fiecare zi elevi şi preşcolari din şase colegii băcăuane, selectaţi în urma unor anchete sociale, realizate împreună cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ. Fiecare copil trăieşte o dramă socială, iar de aceea nu putem rămâne indiferenţi“, a spus pr. paroh Constantin Gherasim, care coordonează întreaga activitate a aşezământului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
„Suntem ca o mare familie“
Zi de zi, copiii se adună spre „Samariteanul milostiv“, unde doamna Lenuţa pregăteşte cele mai gustoase bunătăţi. Bucuria ostenitoarei este mare atunci când îi vede pe cei mai mari dintre ei că vin să o ajute la servitul mesei. „Suntem ca o mare familie. Copiii vin la mine şi se laudă cu notele primite la şcoală sau îmi povestesc ce-au mai făcut în vacanţe“, a mărturisit doamna Lenuţa. Pe lângă bunătăţile pe care le servesc, beneficiarii primesc adesea daruri din partea oamenilor cu suflet mare. „Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, vom demara modernizarea clădirii aşezământului social, pentru a fi mult mai încăpătoare şi mai primitoare. De asemenea, ne dorim să introducem servicii after-school pentru beneficiarii noştri şi să organizăm o şcoală de vară care să cuprindă activităţi educative, pelerinaje, prelungind astfel programul social pe perioada vacanţelor“, s-a exprimat pr. paroh Constantin Gherasim. Noile proiecte se vor concretiza prin efortul depus de comunitatea enoriaşilor Parohiei „Sfântul Gheorghe“, dar şi prin osteneala preotului paroh, a părintelui Constantin Leonte şi a părintelui Gheorghe Chirica, slujitori la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Bacău.