În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Final al Şcolii de vară „Copilărie Binecuvântată“
Aflată la a doua ediţie, Şcoala de vară „Copilărie Binecuvântată“ s-a bucurat în acest an de participarea a peste 160 de copii. Cei mici au avut parte, timp de o săptămână, de o serie de activităţi interactive şi ateliere practice, în care au avut posibilitatea de a învăţa lucruri noi.
Alături de profesori de la Seminarul Teologic Ortodox şi de educatoarele de la Grădiniţa „Floare de Iris“, copiii au intrat în lumea poveştilor şi a teatrului de păpuşi, au pictat şi confecţionat diferite obiecte şi au aflat mai multe despre viaţa sfinţilor.
Festivitatea de încheiere a şcolii de vară a avut loc vineri, 11 iulie, după oficierea slujbei Paraclisului Maicii Domnului, la care au luat parte atât copiii, cât şi cadrele didactice şi părinţii.
Maica Domnului, alături de copii
Părintele Samuel Cristea, duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, le-a vorbit copiilor la finalul slujbei despre Maica Domnului, care este în permanenţă alături de noi atunci când avem sufletele curate, ne rugăm, facem fapte bune şi ne iubim aproapele.
„Gândiţi-vă ce important este ca să te viziteze tocmai Maica Domnului. Poate că noi vom zice acum că nu ne mai poate vizita Maica Domnului, că ea a adormit cu trupul şi s-a înălţat la ceruri şi este acolo alături de Fiul ei, în slava Preasfintei Treimi. Să ştiţi că nu este adevărat. Maica Domnului vine şi ne vizitează şi pe noi, dar noi trebuie să facem ceva foarte important, să avem sufletul pregătit să o primim. Noi putem să o avem pe Maica Domnului tot timpul cu noi, dar trebuie să încercăm şi noi să trăim în aşa fel încât să-i facem pe plac Maicii Domnului. Putem să-i fim pe plac dacă ne rugăm, suntem cuminţi, dacă suntem buni, atenţi faţă de cei din jurul nostru, şi dacă îi ajutăm pe cei nevoiaşi, dacă îi iubim pe părinţi, şi ne rugăm pentru ei, nu vorbim urât. Vă rog să faceţi toate lucrurile acestea şi să fiţi convinşi că Maica Domnului este şi cu voi“, le-a transmis copiilor pr. Samuel Cristea.
La finalul slujbei, toţi copiii care au participat la Şcoala de vară „Copilărie Binecuvântată“ au primit din partea directorului Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. Liviu Vidican Manci, diplome de participare şi daruri.