Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Floriile în Arhiepiscopia Iaşilor
Pelerinajul de Florii a adunat anul acesta mii de credincioşi din cele 12 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor . La Iaşi, procesiunea a fost condusă de PS Calinic Botoşăneanul . "Hristos a intrat în cetatea Ierusalimului pentru a aduce mântuire neamului omenesc", le-a explicat IPS Teofan pelerinilor ajunşi la Catedrala mitropolitană .
Preoţii şi credincioşii din Protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2 au participat sâmbătă la Pelerinajul de Florii, care a fost precedat de slujba Vecerniei, oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Pe parcursul procesiunii s-au rostit ectenii şi s-a intonat troparul Praznicului. Pelerinajul a atras foarte mulţi ieşeni, dar şi copii care au venit însoţiţi de profesorii de Religie. Preasfinţitul Calinic, alături de pr. Ionel Roată, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Constantin Andrei, protoiereul Protopopiatului Iaşi 1, pr. Vilie Doroşincă, protoiereul Protopopiatului Iaşi 2, de cei peste 50 de preoţi şi diaconi şi de mulţimea de pelerini, s-au îndreptat apoi către Catedrala mitropolitană din Iaşi. Aici au fost întâmpinaţi de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a rostit o rugăciune de binecuvântare şi a rostit un cuvânt de învăţătură. "Drumul parcurs de Mântuitorul Hristos de la mormântul lui Lazăr din Betania spre Ierusalim este prelungit de procesiunea împlinită de preoţii şi poporul lui Hristos din Iaşi. Hristos a intrat în cetatea Ierusalimului pentru a aduce mântuire neamului omenesc", a amintit Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Apoi, Corul "Teologus" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, dirijat de pr. lect. dr. Alexăndrel Barnea, şi corul de copii reunit sub patronajul Asociaţiei Communio au susţinut un concert de cântări religioase specifice perioadei în care ne aflăm.
La Paşcani, pelerinajul a început la ora 11:00, când toţi preoţii din oraş, însoţiţi de credincioşi, s-au îndreptat spre centrul oraşului, unde a fost oficiată slujba Vecerniei. "Ne-am întâlnit cu toţii în Piaţa Centrală a oraşului, unde, pe un podium special amenajat, soborul de preoţi a oficiat slujba Vecerniei. Au fost mulţi copii de la trei şcoli din Paşcani, care ne-au însoţit şi au oferit un frumos program cultural-spiritual", a declarat pr. Pavel Postolachi, protoiereul Protopopiatului Paşcani. La Pelerinajul de Florii de la Hârlău au participat preoţii de la mai multe cercuri pastoral-misionare ale Protoieriei. Traseul a fost de la Cimitirul orăşenesc Hârlău - Biserica "Sf. Vasile cel Mare" - Capela "Sf. M. Mc. Pantelimon" - Biserica "Sf. M. Mc. Dimitrie" - Biserica "Sf. Nicolae" - Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe".
Botoşănenii au plecat sâmbătă în pelerinaj din faţa Bisericii "Buna Vestire". De aici, preoţii şi credincioşii au mers către Mănăstirea Popăuţi. "Credincioşii au fost mult mai mulţi decât în anii precedenţi. În timpul procesiunii, oamenii au intonat din cântările Triodului, colinde de Florii, fiind receptivi la oferirea răspunsurilor liturgice la ecteniile şi Evangheliile rostite de către preoţi, pe traseu. La Mănăstirea Popăuţi, unde s-a încheiat procesiunea, am fost aşteptaţi de arhim. Ioan Harpa, exarhul zonei Botoşani", ne-a relatat pr. Lucian Leonte, protoiereul Protopopiatului Botoşani. Tot în urmă cu două zile, la Dorohoi, pelerinajul de Florii s-a desfăşurat de la Biserica "Sfânta Vineri" la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Vârgolici. "După ce sălciile şi florile binecuvântate au fost împărţite credincioşilor, am pornit către centrul oraşului. La Biserica Vârgolici am săvârşit Acatistul Învierii lui Lazăr, iar la final am ţinut un cuvânt de învăţătură despre importanţa pelerinajului", a spus pr. Stelian Ciurciun, protoiereul Protopopiatului Dorohoi. În municipiul Darabani, procesiunea a avut loc de la Biserica "Sf. Nicolae", unde s-a citit rugăciunea de binecuvântare a ramurilor de sălcie, către Biserica "Sf. Împ. Constantin şi Elena". "La troiţa ridicată în cinstea eroilor căzuţi la datorie, din curtea Primăriei Darabani, am rostit rugăciuni de pomenire pentru cei care şi-au dat viaţa pentru apărarea patriei", ne-a informat pr. Constantin Pânzariu, protoiereu de Darabani. În Protopopiatul Săveni, pelerinajul de Florii s-a derulat de la Biserica "Sf. Nicolae" la Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe". "Înainte au mers credincioşi purtând Sfânta Cruce şi prapuri, ca semne ale biruinţei credinţei noastre, apoi au urmat preoţii, cu Sfânta Evanghelie, şi mulţimea credincioşilor având în mâini icoane şi ramuri de salcie", a spus pr. Constantin Macuc, protoiereul Protopopiatului Săveni.
La Piatra Neamţ, pelerinajul de Florii s-a desfăşurat pe traseul: Biserica "Sf. Ioan Botezătorul" Mărăţei - Biserica "Sf. Ioan - Domnesc". "S-au interpretat cântări şi colinde de Florii pe tot timpul pelerinajului. La bisericile de pe traseu s-a făcut câte o oprire, unde s-au rostit ectenii", a declarat pr. Dumitru Alincăi, protoiereul Protopopiatului Piatra Neamţ. La Târgu Neamţ, procesiunea a început sâmbătă, la ora 12:00, când preoţii din parohiile oraşului şi credincioşii s-au întâlnit în intersecţia dintre Bulevardul Ştefan cel Mare şi Bulevardul Mihai Eminescu şi au pornit spre Biserica "Adormirea Maicii Domnului". La Roznov, procesiunea de Florii s-a derulat, şi în acest an, pe traseul celor 24 de troiţe din oraş, în timp ce în Protopopiatul Ceahlău pelerinii au mers, începând cu ora 16:00, de la parohia Pârâul Pântei spre parohia Stejarul. "A fost o seară minunată şi o zi deosebită, mai frumos ca în ceilalţi ani, pentru că am avut un cor aparte de tineri şi copii. Peste 300 de credincioşi au participat la procesiune, iar pe parcurs s-au rostit ectenii", a menţionat pr. Mihai Damian, protoiereu de Ceahlău.
Sâmbăta Floriilor la Andrieşeni
Cu mic cu mare, o bună parte a comunităţii ocrotite de Sfântul Ierarh Nicolae - Andrieşeni participă la o procesiune devenită obişnuită în ultimii ani. Îmbrăcaţi în costume naţionale, elevi de la Şcoala Andrieşeni, împreună cu părinţii şi cadrele didactice, se adună, la ora stabilită, la biserica satului. Părintele paroh Cepeliuc Mihai binecuvintează mlădiţele de salcie, organizează procesiunea şi, când cel desemnat să bată toaca porneşte, convoiul se formează mai întâi dintre cei mai tineri membri ai comunităţii, care duc sfintele icoane, apoi ceilalţi - sub privirea caldă şi povăţuitoare a părintelui. În fiecare an, itinerariul a fost altul, dar elementul comun a fost starea înălţătoare creată prin rugăciunile citite la răscruce de drumuri şi în faţa obiectivelor principale, cimitir, troiţe, dispensar, şcoală, primărie, evlavia pe care a produs-o în su-fletele credincioşilor cântecul cristalin al copiilor care intonau Colindul de Florii. Convoiul poposeşte la Bisericuţa lui Ady, o troiţă mai specială prin construcţie şi aspect, unde părintele citeşte Sfânta Evanghelie şi din care toţi aflăm semnificaţia Intrării Domnului în Ierusalim. Pelerinajul continuă şi de prin curţi; chipuri mai obosite de timp şi de muncă privesc cu încântare şi mirare, alţii lasă treburile şi se alătură convoiului cu bucurie. Toaca îşi face datoria, cheamă la adunare pe toţi aceia care Îl au în inimă pe Hristos. Cuvântul de mulţumire adresat participanţilor la această manifestare a cuprins, ca de obicei, şi sfatul părintesc dat dintotdeauna, gândul curat, vorba dulce şi înţeleaptă, alături de neobositul îndemn ca fapta bună să ne călăuzească spre tot ce e bun şi frumos, spre mântuire, spre Lumină. (Dumitru STURZA, consilier educativ)
Hram la Biserica "Intrarea Domnului în Ierusalim"
Singura biserică din Iaşi închinată Intrării Domnului în Ierusalim a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Sâmbătă seara, în acest sfânt lăcaş s-a încheiat Pelerinajul de Florii. La sfârşitul Vecerniei unite cu Litia, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a explicat pelerinilor şi credincioşilor faptul că Mântuitorul Hristos pătrunde în sufletul omului prin calea smereniei. "Calea smereniei este calea lui Dumnezeu, Care Se coboară între oameni şi încearcă să-i convingă pe aceştia pentru împărăţia cerurilor. A doua cale prin care Îi facem loc lui Hristos în noi este iubirea vrăjmaşilor. O a treia cale este pregătirea omului pentru suferinţă", a evidenţiat IPS Teofan. Părintele paroh Dumitru Boboc a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei pentru prezenţă, remarcând faptul că, "prin revenirea Înalt Preasfinţiei Voastre în Biserica "Intrarea Domnului în Ierusalim", ne daţi speranţa că această tradiţie va continua". (C.C.)
Săptămâna Patimilor prin rugăciune şi iertare
De sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană din Iaşi. După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţia sărbătorii de ieri, îndemnându-i pe credincioşi la rugăciune în Săptămâna Patimilor. "Începând cu această seară (n.r., ieri), suntem chemaţi să pătrundem în ritmul liturgic al Bisericii din Săptămâna Patimilor. În această săptămână să avem îngăduinţă, adică iertare, cu cei din jurul nostru. În acelaşi timp, să ne despovărăm de grijile care fac din viaţa noastră o agitaţie. Sf. Ap. Pavel ne cere ca prin rugă multă, cu mulţumire, cererea noastră de rugăciune să-i fie arătată lui Dumnezeu", a spus Părintele Mitropolit. (C.C.)