În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Formare profesională în Episcopia Caransebeşului
În perioada 25 iulie -12 august 2011, se desfăşoară în Episcopia Caransebeşului modulul al II-lea al programului de formare profesională: perfecţionare pentru ocupaţia de muzeograf, realizat de Episcopia Caransebeşului, în parteneriat cu Episcopia Severinului şi Strehaiei, Muzeul Regiunii "Porţile de Fier" din Drobeta-Turnu Severin şi Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Presov, Slovacia.
Conform planificării activităţilor ultimei sesiuni de formare, începând de miercuri, 27 iulie, timp de trei zile, au avut loc la Caransebeş cursuri de instruire practică, bazate pe deprinderea completării caietelor de practică "Bazele Muzeologiei". Participanţii la aceste cursuri, în număr de patruzeci, împărţiţi pe trei grupe de lucru, împreună cu formatorii lor, au pus accentul în mod deosebit pe cerinţele inventarierii corecte şi ordonate a bunurilor de patrimoniu bisericesc. Menirea formării şi instruirii acestor competenţe este aceea de a crea situaţii din care participanţii să înveţe ceva din ceea ce este compatibil cu domeniul în care lucrează. În consecinţă, cursanţii îndeplinesc un rol important în dezvoltarea unui mediu propice învăţării inventarierii unui bun de patrimoniu. Prof. Vasile Emanuel Costoiu , şef al Departamentului de formare şi al programelor educative din cadrul Centrului de Pregătire Profesională în Cultură din Bucureşti, ne-a declarat: "Cursul de muzeografi desfăşurat la Caransebeş face parte din proiectul european referitor la formarea profesională şi este legat de dobândirea informaţiilor şi abilităţilor practice referitoare la bunurile culturale şi de patrimoniu. Modulul de practică desfăşurat în Episcopia Caransebeşului se referă strict la realizarea şi completarea fişelor de analiză a obiectelor şi a bunurilor culturale existente în parohiile din cadrul Episcopiei Caransebeşului, obiecte de mare valoare, atât spirituală, cât şi materială, păstrate în stare bună de către părinţii parohi din această eparhie". Implicarea grupului-ţintă se realizează prin participarea la sesiunile de formare, workshopuri, schimburi internaţionale, participarea la realizarea workshopurilor în calitate de coformatori după obţinerea competenţei de formator, a muzeelor virtuale şi a bazelor de date. În consecinţă, cursanţii îndeplinesc un rol important în dezvoltarea unui mediu favorabil învăţării inventarierii unui bun de patrimoniu. "Modulul II, secţiunea practică a cursului de muzeograf, vine să consolideze cunoştinţele teoretice pe care le-am dobândit în primul modul, desfăşurat în oraşul Băile Herculane, în perioada 20 iunie-3 iulie 2011. Totodată, acest curs ne ajută să ne formăm deprinderi practice necesare ocupaţiei de muzeograf, în special să facem o inventariere corectă şi completă a obiectelor şi bunurilor patrimoniului bisericesc. Modalitatea interactivă de desfăşurare a cursului practic oferă cursanţilor şansa de a-şi dezvolta abilităţi pentru promovarea şi valorificarea bunurilor de patrimoniu deţinute în fiecare parohie din Episcopia Caransebeşului", ne-a declarat părintele Gabriel Gozman-Pop, participant la acest curs. De subliniat că aceasta este ultima grupă de cursanţi din Episcopia Caransebeşului cu care se încheie modulul II al proiectului. Următoarea etapă, modulul III al cursului de muzeograf, examinarea şi susţinerea lucrărilor, se va desfăşura în perioada 22 august-7 octombrie 2011, în oraşul Băile Herculane, pentru toate cele şapte serii participante.