În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Gabriela Răduleţ, la Gala de Excelență în Asistența Socială
Asistent social în cadrul Departamentului de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului, Gabriela Răduleț a ajuns în etapa de jurizare a celei de-a șasea ediții a Galei Naționale de Excelență în Asistența Socială, la categoria „Asistentul social al anului 2019”. Trei dintre cei nominalizaţi au fost votați pentru a ajunge în finală, unde un juriu de specialitate evaluează portofoliile, între 25 februarie - 9 martie. Gabriela Răduleț activează în asistența socială din anul 2004. Este implicată şi în proiectele Arhiepiscopiei Sibiului, între care „Masa pe roți” şi „Fericiți cei milostivi”, precum şi în evaluarea și sistematizarea cazurilor sociale, și sprijinirea beneficiarilor Centrului de recuperare neuromotorie de tip ambulator „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Sibiului.



.jpg)
