Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri George Enescu, pomenit la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț

George Enescu, pomenit la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 07 Mai 2025

Asociația culturală „Vovidenia-Neamț” a organizat, la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț, duminică, 4 mai, un moment comemorativ dedicat împlinirii a 70 de ani de la mutarea în veșnicie a ilustrului compozitor și violonist român George Enescu.

La 4 mai 1955, departe de țară, în capitala Franței, Enescu se despărțea de lumea aceasta, la 74 de ani, spovedit și împărtășit cu o zi înainte, dovedindu-și astfel, pentru ultima oară, credința sa nestrămutată în Dumnezeu, despre care spunea: „Cred și în Dumnezeu, Care m-a creat, cum cred în muzica pe care am iubit-o atât de mult. După umila mea părere, trebuie să fii cu adevărat naiv ca să declari serios că Dumnezeu nu există. Însuși faptul că e invizibil ne face să-L adorăm”.

Arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia, a precizat că „George Enescu a avut un profund simț al datoriei față de semenii săi, mai ales în momentele de criză, cum a fost Primul Război Mondial. Unul dintre gesturile sale cele mai impresionante a fost inițiativa de a susține concerte în spitalele militare din Moldova, unde fuseseră evacuați numeroși răniți de pe front. Tradiția locului consemnează prezența lui Enescu la Mănăstirea Neamț, cu același scop nobil: să aline, prin muzică, suferințele ostașilor răniți și tratați aici, și să cânte multor preoți refugiați din Transilvania, aproape 50, cazați la Schitul Vovidenia din preajma marii lavre nemțene”.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, soborul de preoți a oficiat o slujbă de pomenire pentru George Enescu și familia sa. Din pomelnicul familiei îi menționăm pe ambii bunici, care au fost preoți.

Conf. dr. Bogdan Cojocaru, cadru didactic universitar la Conservatorul „George Enescu” din Iași, a vorbit celor prezenți despre importanța lui George Enescu în cultura română.

După săvârșirea slujbei de pomenire și a momentului comemorativ, în curtea schitului, cei prezenți au putut audia câteva fragmente din cunoscuta creație enesciană „Rapsodia Română”, interpretate la vioară cu multă virtuozitate de către Alexandra-Ioana Honciuc, membră a orchestrei Operei Naționale din Iași.

 

Citeşte mai multe despre:   Schitul Vovidenia  -   George Enescu