În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Grădiniţa Patriarhiei Române şi-a serbat hramul prin rugăciune
Copii şi părinţi, cadre didactice şi ostenitori au participat vineri, 25 martie, la sărbătoarea Grădiniţei „Buna Vestire” a Patriarhiei Române. Momentul de bucurie duhovnicească a fost marcat prin săvârşirea unei slujbe de mulţumire, în cadrul căreia părintele Ioan-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, s-a rugat pentru luminarea minţilor micuţilor învăţăcei, pentru creşterea şi dezvoltarea lor armonioasă şi pentru sănătatea lor şi a celor care îi îngrijesc.
Invitat la acest moment solemn a fost şi inspectorul şcolar pentru învăţământul preprimar din cadrul Inspectoratului Şcolar al Sectorului 4, Carmen-Mihaela Vladu.
La finalul slujbei de Te Deum, copiii au cântat în cor imnul grădiniţei lor, anume troparul praznicului Bunei Vestiri. De asemenea, preşcolarii din grupa mare au prezentat o scenetă în care au transpus momentul în care Arhanghelul Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că Îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Această scenetă s-a inspirat din pasajul evanghelic ce a fost citit şi la Sfânta Liturghie a sărbătorii (Luca 1, 24-38).
În cuvântul de binecuvântare rostit, părintele vicar administrativ patriarhal a vorbit despre bucuria sărbătoririi hramului, dar şi despre misiunea unităţii de învăţământ preşcolar a Patriarhiei Române: „Grădiniţa «Buna Vestire» îşi sărbătoreşte astăzi hramul cu ocazia acestui praznic ce i-a dat şi numele şi care înseamnă nădejdea noastră în mântuirea de la Dumnezeu, dar şi efortul nostru ca aceşti preşcolari să crească, să se formeze în dragoste de familie, în dragoste de Biserică, în dragoste de Dumnezeu şi de neamul în care s-au născut. Este un moment festiv în al doilea an de activitate. Nădăjduim că vor fi cât mai multe astfel de sărbătoriri de-a lungul timpului, pentru că este o instituţie importantă, care trebuie să îşi desfăşoare activitatea cât mai mult timp. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, această clădire a fost restaurată, iar acum grădiniţa îşi desfăşoară activitatea pentru o formare cât mai deplină a acestor copii, care să ţină cont de familie, de Biserică şi să împletească aceste valori în procesul educaţional”.
În încheiere, părintele Ioan Corduneanu i-a binecuvântat pe micuţii care au participat la ceremonia religioasă, stropindu-i cu apă sfinţită şi oferindu-le iconiţe cu scena Bunei Vestiri.