Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Hirotonii la Catedrala episcopală din Deva
Sâmbătă, în Săptămâna Lăsatului sec de brânză, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală "Sfântul Ierarh Nicolae" din Deva.
La momentele rânduite de tipic din cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Taină a Hirotoniei pentru doi tineri teologi ai Eparhiei Devei şi Hunedoarei. Astfel, părintele diacon Mihai Mariţa a fost ridicat la treapta de preot pe seama paraclisului ce urmează a fi amenajat în incinta Inspectoratului Judeţean de Jandarmi "Decebal" - Hunedoara, iar tânărul Călin Balea a fost hirotonit diacon pe seama Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Parohia Boiu, Protopopiatul Orăştie, urmând ca în scurt timp să fie rânduit ca preot pentru comunitatea din aceeaşi localitate.



.jpg)
