Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hirotonii la Mănăstirea Stelea din Târgoviște
Credincioșii târgovișteni au participat duminică, 12 martie, la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, în biserica voievodală a Mănăstirii Stelea din Târgoviște.
Din soborul de preoți și diaconi care au slujit împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Nifon au făcut parte și părintele Ionuț Ghibanu, vicar eparhial, și pr. prof. dr. Ștefan Florea.
În cadrul sfintei slujbe, chiriarhul locului l-a hirotonit întru preot pe diaconul Vlad Marian Udroiu, pe seama Parohiei Valea Lungă Gorgota, Protoieria Pucioasa, și întru diacon pe teologul Dragoș Ionuț Mitroi, pe seama Parohiei Dobra, Protoieria Târgoviște Sud, județul Dâmbovița, ambii absolvenți ai cursurilor de licență și master ale Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a aprofundat învățătura centrală a Evangheliei zilei, și anume aceea că sănătatea, ca și viața umană, este un dar al lui Dumnezeu, pe care omul trebuie să-l păstreze și să-l îngrijească. De altfel, referindu-se la vindecarea paraliticului, ierarhul a evidențiat faptul că, iertându-i păcatele, Mântuitorul Hristos îi redă demnitatea de fiu al lui Dumnezeu și îl redăruiește comunității sale sănătos, ca martor al iubirii Sale milostive. Întotdeauna, conștiința păcatului aduce cu ea virtutea smereniei și de aceea omul trebuie mereu să se înnoiască, să renască și să se convertească de la păcat și întuneric la virtute și la har, pentru a se lumina, a se curăți și a dobândi lumina Învierii, a mai explicat Arhiepiscopul Târgoviștei. Apoi a evocat chipul de ascet, teolog și ierarh al Sfântului Grigorie Palama, unul dintre cei mai importanți Părinți ai Bisericii, doctrinarul energiilor necreate ale lui Dumnezeu, precum și cel care a îndemnat la rugăciune neîncetată, învățându-ne că nu este suficient să vorbești despre Dumnezeu, ci trebuie să intri în comuniune reală cu El, să trăiești prezența Lui în viața cotidiană și să o mărturisești prin fapte.