În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hram la capela Centrului Medical Munposan
Numeroşi medici, asistente, pacienţi şi credincioşi bucureşteni au participat ieri, 1 octombrie, la sărbătoarea hramului capelei „Acoperământul Maicii Domnului” din cadrul Centrului Medical Munposan, primul spital privat din România.
În ziua hramului, pe un podium special amenajat, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte pr. Iulian Scoipan, şef serviciu Personal în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pr. Marius Ciprian Dinu, coordonatorul preoţilor de caritate în spitalele din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi pr. Răzvan Mare, slujitor la capela Centrului Medical Munposan. În apropierea podiumului au fost aduse din capelă spre închinare cele două racle cu părticele de moaşte ale mai multor sfinţi.
În cuvântul de învăţătură, rostit în timpul Chinonicului, Preasfinţia Sa a explicat istoria şi semnificaţia religioasă a sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, dar şi importanţa rugăciunii curate înălţate către Preacurata Născătoare de Dumnezeu pentru mângâierea suferinţelor sufleteşti şi trupeşti ale credincioşilor. „Sărbătoarea aceasta ne aduce aminte că Maica Domnului ne ocroteşte şi ne acoperă pe toţi fiii Bisericii, pe toţi cei care cer ajutorul ei cu stăruinţă, rugăciune smerită şi cu credinţă. Din această sărbătoare învăţăm că atunci când săvârşim o slujbă de priveghere sau slujbă îndelungată, mai ales în biserică, dar şi la casele noastre, întotdeauna primim binecuvântarea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, aşa cum au primit-o Sfinţii Andrei şi Epifanie şi toţi cei care erau prezenţi în biserica din Vlaherne în data de 1 octombrie 911, în cetatea Constantinopolului. Ori de câte ori ne aflăm în rugăciune, noi, de fapt, suntem în legătură cu Dumnezeu şi nici un moment nu este mai important în viaţa de zi cu zi decât cel al rugăciunii”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
La sărbătoarea hramului a fost prezent şi dr. Codruţ Munteanu, medic primar chirurg, doctor în ştiinţe medicale, directorul şi ctitorul spitalului, care şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea ca pacienţii din cadrul instituţiei medicale să primească, pe lângă atenţia medicilor, mângâiere sufletească din partea unui preot duhovnic, fiindcă „bolnavii caută permanent ca să găsească un loc unde Dumnezeu şi Maica Domnului să le dăruiască acea mângâiere şi linişte de care avem nevoie”.
În cadrul Sfintei Liturghii, Eugen Bucur, inspector eparhial în cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a fost hirotonit diacon pe seama Aşezământului social „Patriarhul Justinian Marina” al Arhiepiscopiei Bucureştilor, din sectorul 1 al Capitalei.