În Duminica a patra după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură la sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Pornind de la textul evanghelic în care este relatată vindecarea slugii sutașului (Matei 8, 5‑13), Preafericirea Sa a evidențiat virtuțile sutașului roman și a subliniat responsabilitatea pe care o avem de a rosti cuvinte care să zidească, să mângâie și să aducă alinare semenilor noștri.
Hram la capela Spitalului de Copii „Sfântul Ioan” din Galaţi
Marți, 11 iunie, când Biserica Ortodoxă Română a făcut pomenirea Sfântului Luca, Arhiepiscopul Simferopolului, capela Spitalului de Copii „Sfântul Ioan~ din Galaţi şi-a sărbătorit cel de-al doilea ocrotitor. Pentru a marca această zi la capela spitalului, de dimineaţă, a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi din municipiul Galaţi, în prezenţa cadrelor medicale, a copiilor internaţi şi a credincioşilor, unii dintre ei în vizită la rudele aflate la tratament. La momentul liturgic cuvenit, o parte dintre copiii internaţi în această unitate spitalicească au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
Prezent în mijlocul lor, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre ajutorul sfinţilor în viaţa noastră, mai ales atunci când suntem în suferinţe şi în încercări, transmiţând şi câteva sfaturi concrete de la Sfântul Luca, pentru trăirea acestei vieţi în iubirea lui Hristos şi cea a semenilor noştri.
De asemenea, ierarhul a amintit celor prezenţi şi de construirea unei clinici pentru tratarea şi recuperarea copiilor bolnavi de cancer, chiar în curtea spitalului, începând cu luna iulie a acestui an. În continuare, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii, binefăcătorii şi ostenitorii adormiţi ai acestei instituţii medicale.
Întrucât Spitalul de Copii „Sfântul Ioan” din Galaţi este şi clinică universitară, la slujbă au fost şi medici rezidenţi, şi studenţi de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi care în această perioadă îşi susţin examenele.
La final, chiriarhul Dunării de Jos, în prezenţa cadrelor medicale, a vizitat copiii internaţi în această clinică pentru a-i binecuvânta, a-i încuraja şi a le oferi iconiţe şi alte daruri.



.jpg)
