Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Hram la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ de la Roma
Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Roma şi-a sărbătorit de praznicul Adormirii Maicii Domnului hramul, pentru a doua oară. Mănăstirea a fost înfiinţată cu binecuvântarea PS Episcop Siluan al Italiei şi cu aprobarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. Mănăstirea a fost înfiinţată datorită solicitărilor crescânde, nu numai pe plan administrativ, ci mai ales pe plan pastoral şi duhovnicesc, adresate Centrului Eparhial de la Roma atât din partea credincioşilor, cât şi din partea clericilor şi a familiilor lor.



.jpg)
