Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Hram la Mănăstirea Bucium și hirotonie întru preot
Sute de oameni din zona Iașiului au poposit duminică, 7 iulie, la Mănăstirea Bucium, luând parte la slujbele oficiate în cinstea hramului așezământului monahal ctitorit de călugării athoniți Nifon și Nectarie. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor format din stareții mănăstirilor din Iași, preoți parohi și slujitori ai ansamblului monahal.
În cadrul Liturghiei, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul l-a hirotonit întru preot pe Alexandru Negurici, pe seama Mănăstirii Bucium.
Hramurile Mănăstirii Bucium sunt Duminica Sfinților Athoniţi şi Români (a doua duminică după Rusalii) şi sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului - Prodromița, care se cinstește în data de 12 iulie. De asemenea, obștea îl sărbătorește în data de 10 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, care a fost vieţuitor al Mănăstirii Bucium pentru trei ani, în perioada 1856-1859.



.jpg)
