Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Hram la Mănăstirea Snagov
Mănăstirea Snagov, din judeţul Ilfov, și-a serbat marţi unul dintre ocrotitorii spirituali, Sfântul Domnitor Neagoe Basarab. Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhimandritul Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, părintele arhimandrit Clement a vorbit despre viaţa Sfântului Neagoe Basarab, dar şi despre ceilalţi sfinţi serbaţi în 26 septembrie: Dreptul Ghedeon şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan.
De asemenea, Marele Eclesiarh al Catedralei Patriarhale a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul hramului Mănăstirii Snagov. La final, protosinghelul Varahiil Bănăţeanu, stareţul Mănăstirii Snagov, a mulţumit părintelui arhimandrit Clement Haralam, tuturor slujitorilor prezenți, precum și monahilor și credincioșilor care au luat parte la această sărbătoare a așezământului monahal.
După Sfânta Liturghie, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii locașului de cult. Ieri a fost serbat în mod special în această străveche vatră călugărească Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, hramul Mănăstirii Snagov.



.jpg)
