Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Hram la Mănăstirea vâlceană Pătrunsa
În Duminica Femeilor Mironosiţe, zi în care este prăznuit şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Mănăstirea vâlceană Pătrunsa şi-a serbat hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu preacuviosul părinte arhimandrit Vartolomeu Androni, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului.
Mănăstirea Pătrunsa este situată în comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, la şapte kilometri depărtare de sat. Biserica veche, cu hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva", a fost construită în 1740 de către episcopul Climent al Râmnicului, care a ridicat lăcaşul de cult în locul în care a fost născut de mama sa, Paraschiva Modoran, din Pietrarii de Jos. Schitul a fost distrus în urma căderii unei stânci, fiind refăcut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru şi postelnicul Ion Bărbătescu, foarte probabil urmaşi şi ucenici ai episcopului Climent. În anul 1895, schitul a fost părăsit şi lăsat fără slujitori. A fost readus la viaţă între anii 1934 şi 1935 şi resfinţit în ziua de 23 august 1936, prin truda ieromonahului Veniamin Grigorescu. Actuala construcţie datează din secolul XIX. Pictura este realizată în stil brâncovenesc, cu frecvente influenţe populare. Între anii 2002 şi 2006, în incinta mănăstirii s-a ridicat o nouă biserică închinată Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. A fost sfinţită la data de 20 august 2006 de către IPS Teofan, pe atunci Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. În mănăstire vieţuiesc peste 40 de monahi, în frunte cu protosinghelul Varsanufie Gherghel. (Arhid. Ioan Liviu Găman)



.jpg)
