Aproape 100 de clerici proveniți din eparhiile din cuprinsul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au susținut astăzi, 17 iunie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, proba scrisă a examenului pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, respectiv Definitiv și Gradul II. Proba orală se va desfășura mâine, 18 iunie, în cadrul aceleiași instituții de învățământ teologic.
Hram la parohia clujeană „Sfântul Ierarh Silvestru”
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 2 ianuarie, când este pomenit și Sfântul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit în Parohia „Sfântul Silvestru” din cartierul clujean Sopor, cu prilejul hramului. Parohia clujeană „Sfântul Ierarh Silvestru” a fost înființată în anul 2018, iar în prezent slujbele se oficiază într-un paraclis amenajat la parterul unui bloc.
În prima zi a noului an, Preasfințitul Părinte Episcop Benedict Bistrițeanul a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca. În cadrul slujbei, teologul Sergiu Cozmin Păcurar a fost hirotonit diacon, urmând să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Sâmboieni, Protopopiatul Gherla.



.jpg)
