În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hramul bisericii din cartierul clujean Mănăștur
În Duminica a 7-a după Rusalii (a Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum), 11 august, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur al municipiului Cluj-Napoca, unde a fost prăznuit hramul bisericii parohiale.
În biserica parohială Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, şi a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Sărac, orb și gol”, în cadrul căruia a făcut o diagnoză a omului contemporan, spunând că suntem adesea săraci, orbi și goi, conform cuvântului Sfintei Scripturi: „Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel ce este Amin, Martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece -, am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!” (Apocalipsa 3, 14-17).
Răspunsurile liturgice au fost date de corala preoților din Protopopiatul Cluj I, dirijată de pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană.
La finalul slujbei, părintele protopop Dan Hognogi a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea oferită comunității parohiale şi i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.
La slujbă au participat oficialități civile și militare, reprezentanți ai mediului academic, oameni de cultură și numeroși credincioși clujeni, iar mulți din cei prezenți au participat la slujbă în curtea bisericii parohiale.
Zilele hramului
Încă de la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Mănăștur s-au bucurat de un program duhovnicesc amplu. Ei au participat în fiecare seară la Paraclisul Maicii Domnului. De asemenea, au fost organizate și seri duhovnicești în care diferiți invitați, monahi și preoți au slujit alături de preoții parohiei și au oferit credincioșilor cuvinte de învățătură. În prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul Dan Hognogi, care este și protoiereul Protopopiatului Cluj I, sprijinit în slujire de pr. prof. dr. Dorin Ielciu și de preoții pensionari Vasile Roman și Dorin Șova.