Reprezentanți ai Mitropoliei Basarabiei, istorici, teologi și profesori universitari din România și Republica Moldova au participat, vineri, 6 noiembrie, la conferința „Învățământul teologic în spațiul
Hramul bisericii din cartierul sibian Trei Stejari
Credincioşii Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din cartierul sibian Trei Stejari au primit duminică, 8 noiembrie, binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în ziua de cinstire a ocrotitorilor lăcaşului de cult.
Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi în care s‑au aflat pr. Ioan Coşa, protopopul de Sibiu; pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală; pr. dr. Alexandru‑Dragoş Dădîrlat şi pr. Simion Luca, slujitorii lăcaşului de cult, precum şi alţi slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii, iar, în cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu l‑a hirotonit diacon pe pictorul bisericesc Vlad‑Ilie Hasna, restaurator al picturii lăcaşului de cult, informează Mitropolia Ardealului.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a prezentat credincioşilor rolul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil în istoria mântuirii şi a vorbit despre ocrotirea şi îndrumarea pe care îngerii păzitori le au pentru oameni.
„Cei doi Arhangheli, Mihail şi Gavriil, au primit acest nume datorită unor lucrări pe care le‑au îndeplinit ei. Întâi de toate, Arhanghelul Mihail, mai‑marele cetelor îngereşti, a fost cel care, văzând neascultarea lui Lucifer, a strigat: „Să luăm aminte!”. Strigătul acesta l‑a făcut pe el apărătorul dreptăţii, apărătorul adevăratei credinţe, iar numele «Mihail» se traduce prin «Cine este ca Dumnezeu?». Arhanghelul Gavriil este cel care a dus vestea cea bună Sfintei Fecioare Maria, precum şi Dreptei Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul. El a rămas ca un purtător de mesaje dumnezeieşti pentru fiecare dintre noi. Numele său, Gavriil, se traduce prin «Dumnezeu este tare», «Dumnezeu este puternic». Arhanghelii sunt slujitorii lui Dumnezeu. Dacă biserica dumneavoastră este pusă sub ocrotirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a tuturor cetelor îngereşti împreună cu ei, înseamnă că noi, ori de câte ori intrăm în acest sfânt lăcaş, simţim puterea ocrotitoare a îngerilor care ne străjuiesc. (...) Când venim la biserică, suntem însoţiţi de îngerul păzitor”, a spus ierarhul.
La final, pr. lect. univ. dr. Emanuel Pavel Tăvală i‑a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă în comunitatea bisericii din cartierul Trei Stejari, în ziua de hram.
„Astăzi este o zi de bucurie, dar în acelaşi timp este şi o zi în care trebuie să ne gândim cine suntem, ce suntem şi încotro ne îndreptăm. (...) Este o zi înălţătoare, este o zi de înviere, este o sărbătoare şi, până la urmă, văzând vibraţia din sufletele fiecăruia dintre noi, să ştiţi că aceasta chiar este ziua Domnului şi să ne bucurăm şi să ne veselim în ea”, a spus pr. lect. univ. dr. Emanuel Pavel Tăvală.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din cartierul sibian Trei Stejari este singura biserică din oraşul de pe malul Cibinului care a fost ctitorită, pictată și sfințită în timpul regimului comunist. În curtea lăcaşului de cult funcționează Centrul socio‑cultural „Noi orizonturi”, unde în fiecare zi 20 de copii proveniți din familii defavorizate, familii monoparentale sau cu situații de risc beneficiază de servicii psihologice, o masă caldă și afterschool, sub atenta supraveghere a asistenților sociali și a voluntarilor care desfășoară diverse activități cu beneficiarii.



.jpg)
