În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, lansarea volumului „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie”, lucrare apărută la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, scrisă de părintele prof. univ. dr. Daniel Benga de la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, Germania. Cartea aduce în atenție o temă centrală a vieții liturgice și duhovnicești a Bisericii, explorând modul în care credincioșii se împărtășesc de lucrarea Duhului Sfânt în cadrul Sfintei Liturghii, ca izvor al vieții în Hristos și al comuniunii eclesiale.
Hramul Bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Florești
La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Florești, județul Cluj, cu prilejul hramului.
În biserica parohială, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Hristos, Împăratul nostru și Biruitorul morții, intră în Ierusalim”, în cadrul căruia a subliniat faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lume ca Domn al Vieții și a biruit moartea.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei. La momentul chinonicului, corul de copii și tineri al parohiei și artista de muzică populară Eugenia Corpodean-Ciceu au interpretat pricesne specifice perioadei prepascale.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a sfințit o troiță sculptată în lemn, amplasată în curtea bisericii parohiale.
Preotul paroh Sebastian Rusu a adresat mulțumiri IPS Părinte Mitropolit Andrei pentru slujirea arhierească și pentru binecuvântarea oferită credincioșilor floreșteni.
Ierarhul a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni primarului comunei Florești, Bogdan Nicolae Pivariu, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.
La Sfânta Liturghie au participat oficialități locale și numeroși credincioși, mulți îmbrăcați în straie populare. O parte din cei prezenți au participat la slujbă în curtea bisericii parohiale, lăcașul dovedindu-se neîncăpător.



.jpg)
