Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Bisericii Izvorul Nou din București
Biserica Izvorul Nou din Protopopiatul Sector 3 Capitală și-a sărbătorit ieri, de praznicul împărătesc al Schimbării la Față, cel de-al doilea hram. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte părintele protopop Florin Busuioc și pr. lect. dr. Stelian Ionașcu, parohul bisericii.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificațiile acestui eveniment important din viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: „Mântuitorul Se schimbă la Față înaintea ucenicilor, iar hainele Sale se fac albe ca lumina. Pe lângă această lumină care va rămâne de referință în spiritualitatea creștină se arată, totodată, și o bucurie deosebită, o mângâiere sufletească și o încurajare deosebită. Apostolii se află cu adevărat întru uimire, pentru că văd, dincolo de celelalte minuni pe care le făcuse Iisus asupra naturii înconjurătorare - când a potolit furtuna pe mare și a certat vânturile, când a înmulțit pâinea și peștii -, că acum El săvârșește o minune în care este implicată Persoana Sa dumnezeiască și omenească”. Preasfinția Sa a vorbit și despre Mântuitorul Hristos, „Lumina lumii”, Care „a făcut să strălucească din ființa Sa lumina dumnezeirii Sale. El, Cel care a fost, prin Care s-a creat lumina și Care a devenit Lumină a lumii, lumină spirituală, lumină duhovnicească, lumină de bucurie și de mântuire, lumină călăuzitoare către Sine și către Împărăția Sa împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Mântuitorul Hristos arată dumnezeirea Sa pentru o clipă în această strălucire”. Prin prezența Sfinților Moise și Ilie de-a stânga și de-a dreapta Mântuitorului în timpul Schimbării la Față, se arată că „Hristos este Domnul prorocilor, Cel care unește cele două Testamente, El este Lumina cea neapusă care ne călăuzește către Împărăția lui Dumnezeu”.
După rânduială, în cadrul Sfintei Liturghii a fost rostită rugăciunea de binecuvântare a rodului viței-de-vie. La final, părintele protoiereu Florin Busuioc a rostit un cuvânt de bun venit Preasfințitului Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, prezent pentru prima oară în acest sfânt locaș din Protopopiatul Sector 3 Capitală. Părintele paroh Stelian Ionașcu a transmis Preasfințitului Părinte Ieronim, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cuvânt de mulțumire pentru Întâistătătorul Bisericii noastre, în special pentru cel mai nou dar pe care l-a oferit Bisericii Izvorul Nou din București: binecuvântarea de a așeza în raclă, spre închinarea credincioșilor, părticele din cinstitele moaște ale Sfântului Apostol Andrei și ale Sfintelor Mari Mucenițe Tecla și Ecaterina. Părintele paroh a oferit Preasfințitului Părinte Ieronim, în numele slujitorilor bisericii, o icoană cu chipul Maicii Domnului și un buchet de flori. Toți credincioșii prezenți au primit pachete cu alimente, pregătite prin grija consiliului și comitetului parohial.