În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hramul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului
Comunitatea din Șcheii Brașovului a primit binecuvântare arhierească la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, hramul istoricului lăcaș de cult din această parte a orașului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită aici de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Credincioșii au participat în număr mare și la sărbătoarea hramului din acest an al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, alături de Junii din Șcheii Brașovului, autorități locale și județene și oaspeți. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Anatoly” din Brașov. În soborul slujitor s-au aflat preoții de la biserica brașoveană și alți slujitori ai sfintelor altare.
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să urmeze exemplul Sfântului Nicolae în milostenie, fapte bune și iubirea aproapelui. De asemenea, ierarhul a amintit rolul important pe care l-au avut familiile domnitorilor români în ctitorirea lăcașului de cult din Șcheii Brașovului.
„Trebuie și noi, în post și rugăciune, să ne încununăm nevoințele cu fapte bune, oricât de mici ar fi ele. Nu există nici o ființă umană care să poată spune că nu are ce să dea. Avem ce da, de la o vorbă bună, de la o privire sinceră, de la o îmbrățișare, de la o mână de ajutor, de la un bănuț pus exact ca bănuțul văduvei în vistieria Bisericii. Iată modelul pe care ni l-a dat Sfântul Nicolae! (...) Bucuria mare pe care o avem noi este că ne-a lăsat Dumnezeu un semn al dărniciei, al iubirii ca răspuns al iubirii nemărginite a Preasfintei Treimi tocmai aici, în mijlocul nostru, adică această biserică închinată Sfântului Ierarh Nicolae”, a spus ierarhul.
După Sfânta Liturghie, preotul Valentin Ionuț Moșoiu a mulțumit ierarhului pentru prezența sa și la hramul din acest an al bisericii şi i-a oferit în dar o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu și soborul slujitor au săvârșit, în încheiere, o slujbă de pomenire la mormântul lui Nicolae Titulescu din incinta bisericii. Elevii Colegiului „Nicolae Titulescu” din Brașov și reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au depus coroane de flori în semn de omagiu pentru renumitul diplomat pe care l-a avut România.