După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul Bisericii „Sfântul Silvestru“ din Capitală
Sute de credincioşi bucureşteni au participat vineri, 2 ianuarie, la hramul Bisericii „Sfântul Silvestru“ din Capitală, informează basilica.ro. În mijlocul acestora şi a numeroşi clerici prezenţi s-a aflat şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul a prezentat câteva repere din viaţa Sfântului Ierarh Silvestru, Episcop al Romei în vremea împăratului Constantin cel Mare. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Adrian Argintariu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Silvestru“, unde slujeşte de aproape 8 ani. La final, părintele paroh Alexandru Gherasim i-a mulţumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru binecuvântarea de a avea un nou preot în această parohie şi pentru faptul că l-a delegat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor pentru a sluji în mijlocul preoţilor şi credincioşilor cu prilejul hramului. De asemenea, părintele paroh i-a oferit ierarhului o icoană a Sfântului Silvestru. Tot cu prilejul hramului, a fost săvârşită slujba Parastasului pentru ctitorii şi ostenitorii lăcaşului de cult care au trecut la cele veşnice.



.jpg)
