Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Hramul Bisericii Vovidenia din Focșani

Hramul Bisericii Vovidenia din Focșani

Un articol de: Pr. Dragoș Mihai Olteanu - 23 Noiembrie 2017

Marți, 21 noiembrie 2017, în ziua praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, Parohia Vovidenia Tăbăcari din Focșani și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a resfințit biserica parohială, după ce a trecut printr-un amplu proces de renovare. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru ctitorii și slujitorii locașului de cult, mutați la Domnul. Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei a oferit răspunsurile liturgice.

În soborul de preoți și diaconi s-au aflat: pr. Dumitru Oscar Frunză - parohul Bisericii Vovidenia Tăbăcari și protoiereu al Protopopiatului Focșani II, pr. Eduard Daniel Bran - protoiereu al Protopopiatului Focșani I, pr. Vasile Dabija - protoiereu al Protopopiatului Panciu, precum și alți slujitori ai sfintelor altare.

La eveniment au participat numeroși credincioși din municipiul Focșani, dar și reprezentanți ai autorităților locale.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit despre însemnătatea sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului și despre cinstirea deosebită adusă Sfintei Fecioare Maria în Ortodoxie. Totodată, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să rămână statornici în dreapta credință și buni credincioși ai Bisericii lui Hristos.

La final, părintele Dumitru Oscar Frunză a adresat un cuvânt de mulțumire chiriarhului locului, enoriașilor și tuturor celor care au sprijinit lucrările de restaurare a locașului de rugăciune. De asemenea, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a oferit unor binefăcători Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău”.
Sărbătoarea s-a încheiat cu sfințirea casei de prăznuire a comunității parohiale.