La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Hramul Bisericii Zlătari din Capitală
Numeroşi pelerini au participat ieri, 2 octombrie, la hramul bisericii bucureştene Zlătari şi s-au închinat la mâna dreaptă a Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
Sărbătoarea hramului Bisericii Zlătari din Capitală, care are ocrotitori şi pe Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina, prăznuiţi ieri în Biserica Ortodoxă, a început prin procesiunea cu racla ce adăposteşte moaştele Sfinţitului Mucenic Ciprian şi depunerea ei spre închinarea credincioşilor în baldachinul aflat în vecinătatea bisericii. Au fost oficiate apoi slujba Vecerniei unită cu Litia şi Acatistul Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian. În ziua sărbătoririi celor doi ocrotitori ai bisericii, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, condus de pr. Vasile Gavrilă, protoiereul Protopopiatului Sector 3 Capitală, care a fost delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
În cuvântul de învăţătură, pr. protoiereu Vasile Gavrilă a subliniat aspectele semnificative din viaţa Sfinţilor Mucenici Ciprian şi Iustina, arătând importanţa postului şi a rugăciunii în lupta din fiecare zi a creştinului cu diavolul. De asemenea, a mai arătat că Sfântul Sfinţit Mucenic se aseamănă cu Sfântul Apostol Pavel, deoarece a fost şi el, mai înainte de convertirea sa, un luptător împotriva Domnului Hristos, dar şi cu Avva Moise Arapul, pentru că Sfântul Ciprian a tâlhărit nu trupurile, ci sufletele oamenilor prin slujirea vrăjitorească, idolească şi cea a lui satan.
„Noi nu-l cinstim pe Sfântul Ciprian pentru vrăjitoria lui, ci îl cinstim pentru viaţa lui sfântă, fapt pentru care este un exemplu pentru noi şi foarte mulţi dintre credincioşi vin aici la Sfântul Ciprian, cel care a divulgat neputinţa şi deşertăciunea lucrării lui satan, mai ales atunci când ei înşişi sunt cercetaţi şi încercaţi de duhurile rele, pentru ca şi ei, la rândul lor, să divulge pe satan şi lucrările lui şi să-l roage pe Sfântul Ciprian să-i binecuvânteze şi să-i ocrotească“, a spus pr. protoiereu Vasile Gavrilă. Înainte de oficierea slujbei de pomenire a ctitorilor şi a tuturor celor adormiţi în Domnul, pr. paroh Nicolae Dascălu a mulţumit lui Dumnezeu pentru bucuria prăznuirii celor doi ocrotitori ai bisericii, dar şi preoţilor slujitori şi credincioşilor pentru prezenţă. Totodată, a subliniat puterea rugăciunii şi a binecuvântării atât a Sfinţilor Mucenici Ciprian şi Iustina, cât şi a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, întrucât în ziua de 21 mai 2014, când a avut loc procesiunea cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu, icoana Sfinţilor Martiri Brâncoveni, cu care s-a întâmpinat procesiunea şi care se păstrează în biserică, a izvorât mir. „În lumina aceasta a martirilor, şi noi ne regăsim ca şi creştini, ca români, ca oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu şi, în acelaşi timp, cultivă virtuţile creştine tradiţionale în societatea de astăzi“, a spus pr. paroh Nicolae Dascălu, consilier patriarhal, coordonator al Centrului de presă BASILICA.
În Biserica Zlătari, ctitorie a spătarului Mihail Cantacuzino, lucrările de restaurare a picturii murale în ulei au fost încheiate, iar în prezent se execută lucrări de restaurare a mobilierului de lemn policrom.