După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul capelei Spitalului Judeţean din Focşani
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon a fost cinstit, în mod deosebit, de cadrele medicale, angajaţii şi pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Focşani. Cu prilejul hramului capelei instituţiei medicale, luni, 27 iulie 2015, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în Altarul de vară din vecinătatea sfântului locaş. În continuare, s-a săvârşit şi un Parastas pentru ctitorii şi binefăcătorii spitalului, trecuţi la cele veşnice. Răspunsurile la sfintele slujbe au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul". La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a mers în mijlocul bolnavilor din spital, pentru a-i binecuvânta şi a le oferi iconiţe şi pachete cu alimente.
Capela Spitalului Judeţean de Urgenţă din Focşani a fost înfiinţată în anul 1996, prin strădania preotului Ion Gherman, fiind sfinţită cinci ani mai târziu. Sfântul Pantelimon este şi ocrotitorul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Focşani.



.jpg)
